Încă un pacient cu COVID-19 a decedat; bilanțul morților în Bistrița-Năsăud a ajuns la 17

La nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost înregistrat încă un deces al unui pacient confirmat cu COVID-19.

Potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică este vorba despre un bărbat de 82 de ani. Acesta a început să se simtă rău la domiciliu, tot acasă fiindu-i prelevate și probe în vederea testării COVID-19.

La data de 29 aprilie, rezultatul a confirmat infecția cu noul coronavirus. O zi mai târziu, pe 30 aprilie, pacientul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița și a internat în secția Boli Infecțioase.

Însă evoluția stării de sănătate nu a fost una favorabilă, astfel că pe 3 mai a fost înregistrat decesul bărbatului.

Grupul de Comunicare Strategică precizează că pacientul suferea și de alte afecțiuni: CIC, HTA, rinichi unic chirurgical stâng, demență mixtă.

Acesta este cel 17-lea deces al unui pacient din Bistrița-Năsăud diagnosticat cu COVID-19.

La nivel național, acesta a fost decesul cu numărul 801.