Încă un pas important pentru construirea unui centru multifuncțional recreativ la Beclean. Cum va arăta?

O echipă formată din specialiști ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest și evaluatori externi a fost prezentă la Beclean pentru implementarea unui proiect privind amenajarea unui centru multifuncțional recreativ. Acesta va fi construit în imediata vecinătate a Complexului Balnear Băile Figa, iar Primăria Beclean mizează pe fonduri europene ca sursă principală de finanțare. În acest sens, administrația locală anunță că proiectul a trecut cu brio verificarea la fața locului și poate trece astfel mai departe spre faza de contractare.

”Subliniez că obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității vieții locuitorilor din orașul Beclean și împrejurimi (Ținutul Haiducilor), vizând îmbunătățirea calitativă atât a infrastructurii, cât și a serviciilor sociale. Proiectul propus contribuie prin incidența directă la obiectivele Programului Operațional Regional, la crearea unui sistem unitar și comprehensiv de servicii sociale integrate, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, precum și la calitatea vieții utilizatorilor, în general” a declarat primarul din Beclean, Nicolae Moldovan.

Centrul Multifuncțional Recreativ Legacy va integra servicii sociale de tip educațional, cultural, sportiv, creativ, având ca beneficiari membrii comunității, fără deosebire de vârstă sau gen, inclusiv persoane aflate în dificultăți de integrare socială, risc social sau alte categorii ale comunității locale.

Centrul va contribui la rezolvarea aspectelor identificate ca fiind deficitare, ca parte din direcția strategică a autorităților locale de a găsi soluții integrate, pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea standardului de viață a locuitorilor orașului, precum și a localităților componente, și practic a întreg Ținutului Haiducilor.

Pozele de mai jos (cu excepția primei imagini în care se vede o parte din planul arhitectural al Centrului Recreativ Legacy) reprezintă clădirea unui centru care seamănă izbitor cu Legacy. ”Ca idee, în stilul acesta va fi construcția de la Beclean, de lângă Băile Figa” a mai adăugat Nicolae Moldovan.

Realizarea obiectivului constituie o oportunitate la nivelul ocupării forței de muncă cu specializarea adecvată în domeniul turismului, în domeniul serviciilor de promovare și recunoaștere a turismului și pentru dezvoltarea economică la nivel local, pe termen mediu și lung, pentru a diversifica posibilitatea petrecerii timpului liber.

One comment

  1. Daca se face in alta parte, toti cetatenii spalati pe creier ai Bistritei, lauda si injosesc conducatorii urbei noastre, ca vorba aia, la ei se poate. Daca se face la noi, ” astea sunt prioritatile noastre?” :)))))))))))))))))