Încă un primar din Bistrița-Năsăud își pierde mandatul

Încă un primar din județul Bistrița-Năsăud își pierde funcția la jumătatea mandatului, fiind vorba despre primarul comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Tiberiu Cămărășan.

În anul 2018, Agenția Națională de Integritate l-a găsit în conflict de interese de natură administrativă. La acea vreme, ANI preciza că primarul ”a semnat patru contracte de închiriere și patru acte adiționale privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public al comunei Silivașu de Câmpie, încheiate între unitatea administrativ teritorială și tatăl, fratele persoanei evaluate, Cămărășan I. Anicuța Întreprindere Familială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea, la acea dată, calitatea de membru întreprindere familială, iar soția acestuia calitatea de reprezentant întreprindere familială) și Cornea E. Avram Persoană Fizică Autorizată (în cadrul căreia cumnatul persoanei evaluate deținea, la acea dată, calitatea de persoană fizică autorizată). Persoana evaluată a avut, astfel, un interes personal în semnarea acestor acte”.

Ioan Tiberiu Cămărășan

Ioan Tiberiu Cămărășan a atacat decizia ANI în instanță, dar acțiunea sa a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj. Primarul a făcut recurs, dar nu a avut noroc nici la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorii respingând recursul. Astfel, după ce Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va constata încetarea mandatului, primarul va fi nevoit să renunțe la funcția dobândită la alegerile locale din anul 2020, când Ioan Cămărășan a candidat din partea Alianței pentru Silivașu de Câmpie (PSD, ALDE, Pro România).

Reamintim că acesta este cel de-al doilea caz în care un primar din județul Bistrița-Năsăud își pierde mandatul, într-o situație similară fiind și fostul primar al orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.