Incendiu la Lunca Ilvei. De la o anexă, flăcările s-au extins la mansarda unei case. O femeie a suferit un atac de panică

 

Clipe de groază pentru o femeie din localitatea Lunca Ilvei a cărei casă a fost cuprinsă de un incendiu. Proprietara a suferit un atac de panică având nevoie de asistență medicală.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, inițial, flăcările au izbucnit la o anexă gospodărească situată în apropiere, însă până la sosirea echipajelor de intervenție, focul s-a extins cu repeziciune și la mansarda unei case din apropiere.

”Până la sosirea echipajelor la locul solicitării, incendiul s-a extins și la mansarda unei case alăturate. În aceste momente pentru lichidarea incendiului intervin echipaje ale pompierilor militari și voluntari din cadrul SVSU Ilva Mare și Lunca Ilvei”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

Incendiul a fost deja localizat, iar echipajele lucrează pentru lichidarea acestuia urmând să stabilească și cauza izbucnirii focului.

ACTUALIZARE

Echipajul de prim ajutor SMURD care a intervenit la locul incendiului a mai acordat asistență medicală încă unei persoane care a fost intoxicată cu fum. Ambele victime au refuzat transportul la spital.

Incendiul a fost lichidat în totalitate. În urma acestuia au ars mansarda pe o suprafață de aproximativ 100 mp și anexa pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

FOTO: Facebook – Radu Sîrbu (Mesagerul BN)