Încep lucrările de cadastru general în comuna Budacu de Jos

Încep lucrările de cadastru general în comuna Budacu de Jos, a anunțat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Bistrița-Năsăud. Acest proces este gratuit pentru cetățeni, finanțarea lucrărilor fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Conducerea OCPI Bistrița-Năsăud s-a întâlnit marți, 27 septembrie, cu autoritățile locale din comuna Budacu de Jos și cu prestatorii lucrărilor de cadastru. Principalele teme de discuție s-au referit la etapele și beneficiile procesului de înregistrare sistematică a imobilelor și au fost stabilite etapele acestui proces.

Prima etapă a lucrărilor de înregistrare a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară constă în organizarea unei campanii de informare a cetățenilor.

Ulterior, reprezentanții prestatorului, însoțiți de cei ai Primăriei Budacu de Jos, vor merge pe teren, pentru a efectua măsurători și a colecta actele de proprietate.

”Pentru ca lucrările să se desfășoare cu rapiditate, este absolut necesară cooperarea cetățenilor. Aceștia trebuie să pregătească actele de proprietate, în copie, și să permită accesul prestatorilor pe proprietate, pentru măsurători”, precizează OCPI Bistrița-Năsăud.

După afișarea documentelor tehnice ale cadastrului la sediul Primăriei Budacu de Jos, proprietarii/posesorii trebuie să verifice rezultatele lucrărilor și să depună contestații sau cereri de rectificare, dacă va fi cazul.

Primăria comunei Budacu de Jos a anunțat că lucrările de cadastru vor începe cu localitatea Jelna.

”Astfel, toți cetățenii din localitatea Jelna sunt invitați să se prezinte, luni, 3 octombrie 2022, începând cu orele 10:00, la Centrul de Informare Turistică din localitate, cu documentele de mai jos:

  • acte care atestă dreptul de proprietate în copie;
  • certificate de moștenitor/legatar/partaj;
  • contracte de vânzare-cumpărare/donație/întreținere, notariale;
  • sentințe civile;
  • titlu de proprietate;
  • extras de carte funciară, după caz hartă de carte funciară;
  • contracte de vânzare-cumpărare, (sub semnătură privată, olografe, de mână);
  • orice act/înscris, care ajută la identificarea imobilului;
  • CI/BI copie simplă;
  • acte de stare civilă (certificate de naștere, de căsătorie, de deces)”, precizează Primăria Budacu de Jos.

One comment

  1. Iar pana in 2020 ce s a facut daca programul era pana atunci?