Începând de miercuri, cod galben de furtuni și ploi însemnate cantitativ în peste jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate, valabilă în peste jumătate din țară de miercuri, ora 14:00, până vineri, ora 08:00.

Potrivit meteorologilor, ”în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60 – 80 l/mp, îndeosebi în sud-vest și în zona montană”.

În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe suprafețe mici, în special pe parcursul zilei de joi, 14 iunie, precizează meteorologii.

Instabilitatea atmosferică începe însă din această seară, de la ora 20.00, când intră în vigoare o altă informare meteo a ANM, valabilă până la instaurarea avertizării cod galben.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crișana și Banat, precum și în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și condiții de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15 – 20 l/mp și izolat 30 – 40 l/mp” mai precizează ANM.

Recomandări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență:

  • Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, se recomandă cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
  • De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
  • Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, pompierii mai recomandă populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Inspectoratele pentru situații de urgență teritoriale sunt mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.