Începe admiterea la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Peste 8.500 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master, scoase la concurs

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca începe joi, 9 iulie 2020, admiterea online pentru absolvenţii de liceu care vor să se înscrie la facultate, dar şi pentru absolvenţii de facultate care vor să urmeze programele de master.

Candidaţii la statutul de boboc pot opta, în acest an, în cadrul celor 236 de programe de licenţă (învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă) ale UBB, pentru unul dintre cele de 4.875 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.550 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Şi absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot alege pentru unul dintre cele 3.500 de locuri la buget şi 6.158 de locuri la taxă existente în cadrul celor 228 de programe de master (învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă).

Principala noutate a Admiterii 2020 la Universitatea Babeş-Bolyai este aceea că întregul proces de înscriere va fi realizat exclusiv online, pe platforma https://academicinfo.ubbcluj.ro/admitere/, unde candidaţii îşi vor putea încărca toate documentele necesare. La finalul perioadei de admitere, după afişarea rezultatelor finale, confirmarea locurilor de către candidaţii admişi va fi realizată tot online.

Admiterea în anul universitar 2020-2021 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte specializările oferite, UBB propunând două specializări noi la nivel licenţă, la Facultatea de Studii Europene – Specializarea Diplomaţie în afaceri, respectiv la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – Specializarea Studii de conflict.

De asemenea, UBB propune 4 specializări noi de master: Marketing digital (limba maghiară), oferit de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Management şi antreprenoriat cultural, în cadrul Facultăţii Teatru şi Film, Managementul dezastrelor, propus de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, respectiv Analiza spaţială şi organizarea teritorială/Spatial Analysis and Teritorial Organization (limba engleză), program oferit de Facultatea de Geografie.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 9 şi 30 iulie 2020. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB. Pentru mai multe detalii puteţi accesa link-ul: http://admitere.ubbcluj.ro/ro/.