Începe vaccinarea cadrelor didactice din județul Bistrița-Năsăud; peste 600 de profesori urmează să fie imunizați cu serul anti-COVID-19

La data de 26 februarie va începe campania de vaccinare a cadrelor didactice din județul Bistrița-Năsăud, a anunțat Instituția Prefectului.

Potrivit informațiilor comunicate miercuri de Prefectură, procesul de vaccinare se va desfășura în două centre de vaccinare, ambele amenajate pe raza municipiului Bistrița – unul în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bistrița (de pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea) și altul care va funcționa în cadrul Casei Corpului Didactic (de pe strada Sucevei).

Pentru buna desfășurare ca procesului, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a întocmit o listă cu profesorii care doresc să se vaccineze, aceștia urmând să fie programați în vederea imunizării cu serul anti-COVID-19. Astfel, nu este necesar ca profesorii să se înregistreze pe platforma de programare, aceștia urmând să fie chemați la unul dintre cele două centre.

Fluxul de vaccinare amenajat în cadrul SVSU Bistrița este destinat administrării vaccinului Astra Zeneca, unde se vor vaccina profesorii cu vârsta sub 55 de ani.

La centrul amenajat la Casa Corpului Didactic va fi administrat vaccinul Pfizer, destinat cadrelor didactice cu vârsta peste 55 de ani.

Pe lista întocmită de Inspectoratul Școlar Județean figurează un număr de 660 persoane, 355 dintre acestea având sub 55 de ani.

Profesorii vor fi vaccinați și în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 27 și 28 februarie, mai precizează Instituția Prefectului.