Bărbat din Cepari, care a refuzat recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, condamnat la închisoare

 -  - 


Un bărbat din localitatea Cepari va sta mai bine de un an și jumătate după gratii, acesta fiind condamnat la pedeapsa cu închisoarea după ce a refuzat recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

”La data de 14 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis, la aceeași dată, de Judecătoria Năsăud. Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din Cepari, condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 de luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cel în cauză a fost dus de polițiști în penitenciar pentru a își ispăși pedeapsa.

Fapta a fost comisă în anul 2020, când bărbatul a fost implicat și într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La data de 05 octombrie 2020, pe raza localității Cepari, un conducător auto din Cepari, pe fondul nerespectării distanţei în mers, a colizionat un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani din judeţul Cluj, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale. Ulterior producerii evenimentului rutier, şoferul care ar fi provocat coliziunea, a părăsit locul faptei şi a fost identificat de către poliţişti la domiciliul său. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de peste  0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Năsăud, în vederea prelevării de probe, însă acesta a refuzat recoltarea probelor biologice”, preciza în anul 2020 IPJ Bistrița-Năsăud.

A refuzat recoltarea probelor de sânge și s-a ales cu dosar penal

 

 

Vizualizări 1,117 

bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.