Indemnizația de creștere a copilului le-a adus dosare penale unor femei. Ce au făcut

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în patru dosare întocmite pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. În toate aceste cazuri există suspiciuni că patru femei s-ar fi folosit de documente false pentru a beneficia de indemnizația de creștere a copilului.

”La data de 29 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în perioada 2018-2020, patru femei cu vârste cuprinse între 26-33 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire la veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Femeile care se află în atenția polițiștilor sunt din localitățile Rebra, Rebrișoara, Chiraleș și Bistrița. Una dintre femeile în cauză a obținut lunar peste 6.200 de lei.

În toate cele patru cazuri, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale.