Informare meteo de precipitaţii moderate, predominant sub formă de ninsoare, de sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza

 -  -  1001


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei, valabilă de sâmbătă, ora 4:00, până duminică, ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Cantităţile de apă vor fi în general de 10-15 l/mp şi, izolat, de peste 20 de l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (8 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice. 

1396900cookie-checkInformare meteo de precipitaţii moderate, predominant sub formă de ninsoare, de sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza
0 notes
126 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.