Ioan Oltean: ”Am închis definitiv toate cauzele penale pe care le-am avut”

Fostul lider politic Ioan Oltean a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că a reușit să închidă definitiv toate cauzele penale în care a fost cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv trafic de influență, complicitate la abuz în serviciu sau favorizarea infractorului.

”Săptămâna trecută a avut loc ultimul proces în care instanța s-a pronunțat și în urma căruia am închis definitiv toate cauzele pe care le-am avut eu. În perioada 2013 – 2015, mi-au fost deschise 4 dosare penale, care vizau infracțiunile de trafic de influență, complicitate la abuz în serviciu, folosirea influenței mele în vederea obținerii unor foloase pentru mine sau pentru alții și favorizarea infractorului. Două dintre dosare au fost de răsunet – unul care viza luarea sacului de bani din curtea bisericii din Chitila, 600.000 de euro într-un sac negru legat cu șnur galben, dosar care mi-a creat foarte multe probleme la vremea respectivă, și al doilea care se referă la complicitatea mea la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Din cele 4 infracțiuni, una a ajuns în instanță. Pentru una singură, Direcția Națională Anticorupție a întocmit rechizitoriul și l-a trimis în instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba despre dosarul referitor la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. Acest dosar este format din 13 volume, 3.367 de pagini. A durat 5 ani, iar rezultatul a fost ordonanță de clasare dată de către DNA, după ce dosarul a fost retrimis de două ori către DNA. În final l-au clasat cu motivația că fapta nu este prevăzută în Codul Penal. Nu am fost de acord cu această soluție, am făcut plângere la Tribunalul București, care a admis plângerea și a schimbat soluția și motivul clasării în acela că fapta nu există. Am mai făcut plângere și împotriva ordonanței prin care a fost clasat dosar privind traficul de influență, acela cu sacul de bani, unde DNA a clasat acest dosar cu precizarea că nu sunt suficiente probe pentru a trimite în judecată cauza. Nu am fost de acord nici cu această soluție și am făcut plângere la Tribunalul București. Instanța a admis și această plângere și a clasat dosarul în aceeași modalitate – art. 16, lit. A din Codul de Procedură Penală, care însemnă că fapta nu există. Eu am spus acum 5 ani și jumătate că nu sunt vinovat, că nu am săvârșit faptele pentru care mi s-au deschis dosare penale și că voi încerca să dovedesc acest lucru. Am avut nevoie de 5 ani pentru a reuși. 5 ani au trebuit să treacă până când instanțele abilitate s-au convins că faptele nu există și au închis cele 4 dosare”, a explicat, miercuri, într-o conferință de presă, Ioan Oltean.

Fostul deputat a precizat că nu vrea să comenteze în niciun fel aceste decizii, dar consideră că este regretabil faptul că a fost nevoie de o perioadă de 5 ani pentru a se ajunge la aceste concluzii.

”Despre umilința suferită în această perioadă, despre distrugerea carierei mele, despre multe alte lucruri e tardiv să mai discut. Ele s-au întâmplat și au lăsat urme adâncă în viața mea. Cu toate acestea, eu sunt bine și sunt în formă să fac politică spre nedumerirea multora dintre colegii mei de partid. Știu politică și sunt totalmente neplăcut surprins de modul în care evoluează scena politică la ora actuală”, a mai spus Oltean.

Acesta a mai precizat că, în opinia sa, dosarele au fost ”fabricate”.

S-a dorit scoaterea mea din viața politică și nu aveau altă modalitate. Nu aș putea să nominalizez pe cineva anume, dar în mod cert s-a dorit acest lucru”, a mai adăugat Oltean.