Ioan Țintean: ”Niciodată nu am vrut să fac tam-tam despre ilegalitățile de la groapa de gunoi de la Tărpiu!”

Construirea unei noi celule pentru depozitarea gunoiului în zona Tărpiu ar putea intra în scurt timp în linie dreaptă, spune vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean. Acesta a afirmat că lucrurile în privința acestui proiect s-au lămurit și s-a intrat în legalitate, astfel că, în curând, amplasamentul ar putea fi predat către constructor – compania Vitalia.

În legătură cu subiectul privind Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu, vicepreședintele CJ B-N, afirmă că nu toate lucrurile au fost perfect legale în zonă.

”Sunt în măsură să vă spun că noi am avut de lucru foarte mult, dar niciodată nu am vrut să fac mare tam-tam despre ilegalitățile care au fost acolo. Acum că am intrat în legalitate, pot să spun că ceea ce s-a realizat acolo a fost semi-legal, adică s-au spus niște minciuni de-a lungul timpului și pe amărâtul ăsta de primar din Dumitra l-au determinat, cei care au implementat proiectul, ca să fiu scurt, să dea avizul de construcție pe o promisiune că se va rezolva problema de la Ministerul Agriculturii. Lucru care s-a întâmplat abia în toamna anului trecut, când cu ajutorul secretarului de stat am reușit să desființăm starea de pășune și pajiști și să le trecem în intravilan, iar acum putem să predăm legal locația pentru celula 2 și să înceapă Vitalia să construiască așa cum s-a angajat când a venit cu oferta tehnică și financiară că vor construi celula 2”, a declarat Țintean, într-o conferință de presă.

Vicepreședintele CJ B-N, Ioan Țintean, direct răspuzător de acest compartiment, spune că s-au făcut demersuri timp de un an și jumătate până când s-a soluționat problema. Mai exact s-a obținut un aviz din partea Ministerului Agriculturii privind scoaterea terenului din circuitul agricol și introducerea lui în intravilan pentru a se putea realiza această investiție. ”În mare am depășit și acest moment, care pentru mine a fost foarte greu. Mărturisesc că nu mă hazardam dacă știam. Un an și jumătate și noaptea am visat cum să reglementăm situația de acolo de la Tărpiu ca să fim în legalitate. Gândiți-vă că pe o pășune s-au construit pavilioane, stații de transfer, stație de epurare, de tratare. Și toate erau pe pășune”, a mai afirmat Țintean.

Vicepreședintele CJ B-N spune că mai este necesară îndeplinirea procedurii privind eliberarea CF-ului, după care amplsamanetul pentru începerea lucrărilor poate fi predat constructorului. ”Acum am fost în teren și am țărușat deja. Așteptăm documentele de la Oficiul Judetean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud). În momentul în care am CF-ul, îi convoc (n.r. – pe cei de la Vitalia) ca să le predau amplasamentul. Din momentul în care am predat amplsamentul termenul pentru realizarea celulei doi este de 5 luni”, a mai completat Ioan Țintean.

One comment

  1. Domnul Tintean daca ati face desificatoare si a-ti produce energie electrica din gunoaie pentru iluminarea orasului, scolilornu ar fi mai bine , cum se face in strainatate? Cred ca a-ti dormi si foarte bine.