Ioan Turc: ”Avem documente care infirmă tot ceea ce PSD pretinde cu privire la ilegalitatea amplasării bannerelor de către Alianța PNL-USR-PLUS”

Candidatul Alianței PNL-USR-PLUS la funcția de primar al municipiului Bistrița, Ioan Turc, afirmă că alianța nu a comis niciun fel de ilegalitate în ceea ce privește amplasarea bannerelor electorale pe raza municipiului Bistrița. Ioan Turc a adus o serie de clarificări cu privire la procedura prin care au fost amplasate aceste bannere în oraș.

Doresc să clarific o problemă care a fost rostogolită în spațiul public de către PSD, legată de ilegalitatea amplasării bannerelor de către PNL și USR-PLUS. Avem un set de documente care infirmă în totalitate tot ceea ce PSD pretinde, printre care și certificatul de urbanism eliberat de către Primăria municipiului Bistrița la data de 20.07.2020, document solicitat de către USR-PLUS. A se reține faptul că noi, ca și alianță înregistrată, suntem în acest moment un tot, o singură entitate din punct de vedere electoral. Certificatul de urbanism a fost solicitat pentru un număr de 55 de bannere, însă noi am amplasat un număr mult mai mic de bannere stradale. Cu toate că prin certificatul de urbanism nu s-a solicitat și aviz de la Electrica, a fost depusă documentație și la Electrica și obținut avizul pentru stâlpii electrici. Acest lucru s-a făcut cu plata taxelor aferente. Avem aici lista acceptată de către Electrica Transilvania Nord Sucursala Bistrița pentru pozițiile bannerelor de precampanie electorală, din data de 13.08.2020”, a declarat Ioan Turc într-o conferință de presă.

Candidatul Alianței PNL-USR-PLUS a vorbit și despre afirmația potrivit căreia alianța ar avea de plătit anumite sume către Primăria Bistrița.

Raporat la afirmația făcută de către responsabili din Primăria Bistrița cu privire la debitele pe care le-am avea către Primărie, și aici ne referim la stâlpii care aparțin Primăriei, informez că am plătit suma de 2.700 de lei pentru amplasarea a 5 corturi pe domeniul public al municipiului Bistrița, corturi pe care nu le-am mai amplasat. Practic, am folosit doar locațiile USR-PLUS. Acești bani au fost lăsați în visteria municipiului Bistrița, adică nu am făcut solicitare penru returnare, tocmai pentru a acoperi eventuale cheltuieli legate de precampania electorală în raport cu Primăria municipiului Bistrița. Transmit Primăriei să ne comunice dacă mai avem ceva de plătit sau avem sume de primit. Sub nicio formă noi nu încălcăm legea. Este o întreagă documentație care stă la baza amplasării bannerelor în municipiu. Această documentație este una exhaustivă, completă, cu situații de amplasament, cu schițe, cu tot ceea ce presupune acest lucru, inclusiv ștampila Primăriei Bistrița, a Serviciului de Urbanism se află pe aceste documente. Țin să vă informez că este pentru prima dată când aud că Primărie municipiului Bistrița solicită bani pentru bannerele amplasate pe stâlpii Primăriei. Am trecut prin campania de la alegerile europarlamentare și prezidențiale și nu s-a solicitat nimic”, a adăugat Ioan Turc.

În opinia candidatului la funcția de primar, afirmațiile lansate în spațiul public nu reprezintă altceva decât ”o șicană electorală” venită din partea candidatului PSD la aceeași funcție. ”E vorba despre o șicană electorală a Primăriei municipiului Bistrița și a candidatului PSD, dar cu genul acesta de șicane suntem obișnuiți și nu ne sensibilizează decât în măsura în care opinia publică este de fapt mințită cu privire la o anumită realitate”, a încheiat Ioan Turc.