Ioan Turc, optimist: ”Cred că putem să ne antepronunțăm și să spunem că PNL a câștigat alegerile”

Președintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, primarul Ioan Turc, este optimist și speră că formațiunea politică din care face parte a câștigat alegerile parlamentare, atât la nivel național, cât și în plan județean.

”Această campanie a fost una atipică, pandemia ne-a oprit să ne desfășurăm campania așa cum o facem de obicei, în sensul în care lucrurile s-au întâmplat cu precădere în mediul online. (… ) Din ceea ce am observat din exit-poll-uri, PNL a câștigat alegerile parlamentare în România. Dacă ținem cont de faptul că datele sunt de după-amiază și dacă ne uităm la comportamentul alegătorilor liberali, care votează într-o mare pondere după-masa și seara, dacă, de asemenea, evaluăm că votul din Diaspora are o importantă opțiune pro PNL, în aceste condiții cred că putem să ne antepronunțăm și să spunem că PNL a câștigat alegerile”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud într-o conferință de presă susținută după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Referitor la ecuația politică de la nivel național pentru formarea guvernului, Ioan Turc spune că PNL are o opțiune – aceea a unei alianțe cu USR-PLUS și cu minoritățile naționale.

”Din ceea ce văd pe exit-poll-uri, apreciez că o alianță între PNL-USR-PLUS și o susținere din partea minorităților naționale va fi în măsură să asigure un suport confortabil pentru un viitor cabinet. În ceea ce privește minoritățile naționale, cel mai probabil vorbim de UDMR, pentru că UDMR, în mod tradițional, susține guvernarea. Că se va întâmpla cu miniștri în cabinet sau doar cu susținere parlamentară, rămâne de văzut. Aritmetica finală va spune despre ce vom discuta în următorii 4 ani de zile”, a mai declarat Turc.

În ceea ce privește județul Bistrița-Năsăud, Ioan Turc speră ca PNL să fie câștigătorul acestor alegeri.

De asemenea, sper că am câștigat alegerile și în Bistrița-Năsăud. Suntem în așteptare, dorim să vedem primele procese-verbale. De obicei, primele procese ne arată care este situația, pentru că nu mai discutăm despre estimări, ci despre realitate, despre lucruri concrete. Așa că, eu sper că mâine-poimâine vom putea discuta despre rezultatul final. (…) Aștept ca rezultatul alegerilor din Bistrița-Năsăud să ne dea satisfacție, să câștigăm aceste alegeri, aștept ca mandatele să se distribuie și să se redistribuie favorabil pentru candidații PNL”, a adăugat liderul liberalilor bistrițeni.

Ioan Turc a apreciat prezența la vot de la acest scrutin ca fiind ”cea mai slabă din 1990 și până astăzi” și consideră că aceasta se datorează contextului pandemic actual.

”Oamenii au reacționat la contextul pandemic actual. Nu cred că există altă explicație, este cea mai slabă participare la vot din 1990 și până astăzi. Nu cred că au vreo legătură listele de candidați. În primul rând, să nu uităm faptul că votul la alegerile parlamentare este unul preponderent politic. Noi am avut o listă de candidați foarte bună. (…) Nu s-au mai ținut alegeri până acum în pandemie, așa că mulțumim alegătorilor că au mers la vot. 32 aproape prezență în Bistrița-Năsăud e totuși satisfăcător în condițiile date. Altminteri, am cataloga această prezență ca fiind una foarte slabă”, a mai spus Turc.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, Partidul Naţional Liberal a obţinut 29,4% la Senat şi 29,3% la Camera Deputaţilor.