Ioan Turc: Urmează să dăm drumul la un plan de urbanism zonal pentru lotizarea unei suprafețe cât mai generoase de teren din zona Cocoș

Primăria Bistrița intenționează să facă demersuri pentru a facilita dezvoltarea unei noi zone rezidențiale în municipiu, în Cocoș, spune primarul Ioan Turc. 

”Urmează ca să dăm drumul la un plan de urbanism zonal pentru lotizarea unei suprafețe cât mai generoase de teren, pentru viabilizarea acestui teren, pentru că avem nevoie de infrastructură, de apă și canalizare, de gaz, de energie electrică, urmând ca ulterior să concesionăm la prețuri cât se poate de avantajoase, parcele de teren pentru cei care doresc să își construiască o casă. E o zonă foarte frumoasă, o zonă cu multiple avantaje, care deja se dezvoltă – să nu uităm că acolo există în momentul de față și o sală polivalentă construită pe un teren pe care municipalitatea l-a transmis cu ani în urmă Consiliului Județean”, a precizat primarul Ioan Turc într-o emisiune la postul local de televiziune AS-TV

Municipalitatea pregătește și alte facilități de agrement în zonă.

”De exemplu, urmează ca să finalizăm un parc tot în zona respectivă, avem acolo perii seculari. Dacă e să ne referim la componenta de agrement, am amenajat piste pentru downhill, în așa fel încât instalația de telescaun să aibă ce să facă și să nu stea să ruginească pur și simplu, avem Aventura Park, discutăm și despre amenajarea unei instalații pentru o sanie de vară, dar pentru care, să fiu foarte bine înțeles, nu îndatorăm orașul, ci căutăm soluția prin care cel care va veni cu instalația să vină și cu banii, adică să realizeze pe cheltuială proprie investiția, iar din încasări”, a mai spus primarul.

În ceea ce privește sania de vară din zona Cocoș, Ioan Turc a mai făcut o serie de precizări.

”Am observat că există o anumită reticență și că unii încearcă să pună semnul egalităţii între investiţia în pârtia de schi – care este un fiasco, fără niciun fel de rezervă spun acest lucru – şi realizarea unei instalaţii pentru sania de vară. Cât se poate de fals! O sanie de vară nu este o investiţie meteosensibilă, meteodependentă. Ea poate să funcţioneze pe tot parcursul anului, aşa cum deja s-a demonstrat în cele câteva locuri din România unde există o asemenea instalaţie. Apetitul oamenilor pentru genul acesta de agrement este mare şi dacă în localităţi mici şi nu foarte îndepărtate de Bistriţa – Topliţa de exemplu – o societate privată a avut curajul să investească într-o asemenea facilitate şi investitorii sunt cât se poate de mulţumiţi de modul în care funcţionează ca business sania de vară, eu cred că şi noi, ca municipalitate, putem să ne permitem acest lucru. Nu este vorba de a îndatora oraşul pentru o viitoare investiţie. Am avut discuții prealabile, am tatonat piaţa şi eu cred că putem identifica soluţia prin care societatea care ar urma să câştige o procedură pentru realizarea unei asemenea investiţii, să vină şi cu resursa financiară”, a mai spus loan Turc.

Tot în zona Cocoș, municipalitatea intenționează să realizeze și un complex olimpic de înot.

”Am discutat deja cu domnul premier Nicolae Ciucă despre dezideratul nostru de a avea un complex olimpic de natație în zona Cocoș și răspunsul a fost cât se poate de favorabil. Genul acesta de investiții de valoare foarte mare sunt considerate oarecum investiții strategice, de aceea este corect să ai discuții cu finanțatorul. Chiar dacă documentațiile se vor face prin Compania Națională de Investiții, chiar dacă lucrările se vor face printr-o companie privată, totuși finanțarea va fi asigurată de către Guvern. Sunt optimist că Bistrița va avea un complex olimpic de înot. Nu sunt foarte multe orașe în România care beneficiază de o asemenea infrastructură. Să nu uităm că Primăria Bistrița este singura din țară care finanțează ore gratuite de înot pentru copiii bistrițeni. Această viitoare investiție într-un complex de natație, va fi completată cu o viitoare investiție într-o infrastructură de agrement și care va cuprinde și bazine de înot și care se va realiza pe terenul pe care l-am achiziționat de la fost fabrică Mecanica , a mai adăugat edilul Bistriței.