Iohannis: Este nevoie de prelungirea stării de alertă pentru ca Guvernul să aibă la îndemână pârghiile necesare pentru a lua măsuri în cazuri speciale

 -  -  1376


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este nevoie ca starea de alertă să fie prelungită, pentru ca Guvernul să aibă la îndemână pârghiile necesare pentru a lua măsuri în cazuri speciale. ”Fără acest instrument, Guvernul nu poate face nimic”, a subliniat șeful statului.

”Guvernul, autoritățile au făcut tot ce a trebuit și au luat măsurile corecte și în timp. Acum, din păcate, nu s-a terminat. Cu toții ne-am fi dorit să scăpăm mai repede de epidemie. Ați văzut și astăzi, din păcate, avem peste 200 de noi cazuri. Deci nu putem să vorbim despre fosta epidemie. Este încă în comunitate virusul și pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare să ia măsurile atunci când se impun, după părerea mea, este nevoie de prelungirea stării de alertă”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a completat că preferă o ”variantă mai simplă, mai suplă” a stării de alertă.

”Eu nu îmi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare toate. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conține exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii, de exemplu portul măștii în interior – suntem în exterior – deci portul măștii în interior, distanțarea, măsurile de igienă. Gândiţi-vă că fără acest instrument al stării de alertă, miniștrii nu mai pot emite ordine care să vină în sprijinul medicilor și în sprijinul sănătății publice, deci sunt motive practice, care ne fac să credem că trebuie să continuăm”, a adăugat președintele.

Șeful statului a făcut apel la parlamentari.

Eu fac apel la parlamentari să înțeleagă că aici nu putem să ne târguim pe voturi, ci este vorba de sănătatea oamenilor și de o justă măsură, repet, o justă măsură, lucru pe care l-am solicitat și Guvernului. Dacă și unii și alții vor face ceea ce este bine pentru români, atunci lucrurile vor merge.
Sunt măsuri care probabil vor trebui impuse și în viitor, nu doar 15 zile
. Portul măștii, distanțarea, ordinele comune ale miniștrilor în domeniul medicinii, învățământului, sunt necesare în continuare. Ele reglementează, nu afectează viața oamenilor”, a adăugat Klaus Iohannis.

Președintele a subliniat că este nevoie ca starea de alertă să fie prelungită, pentru ca Guvernul să aibă la îndemână pârghiile necesare pentru a lua decizii în cazuri speciale.

”Fără un instrument, Guvernul nu poate să facă nimic, nu poate nici să declare carantină, nu poate să ia măsuri care atunci impun o intervenție. Am văzut cu toții că sunt unii politicieni care probabil mai mult fug după voturi decât după sănătatea românilor, care spun că putem să ne relaxăm cu totul și că nu este nevoie de aceste măsuri și că să vină specialiștii cu dovezi. Păi nu vă supărați, ce fel de dovezi așteaptă ei, altele decât cele care sunt comunicate zilnic: 237 de noi infectați de ieri până astăzi, peste 150 de persoane la terapie intensivă acuma, la momentul în care vorbim. Avem, iarăși, din păcate, noi și noi decese. Deci epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice rațiune normală ne spune să fim precauți. În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două”, a mai precizat sursa citată.

Șeful statului a mai spus că dacă lucrurile vor merge bine, este posibil ca în două săptămâni să existe o nouă fază de relaxare.

0 notes
501 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *