Ionuț Simionca a discutat cu primarul care de 9 zile face greva foamei! E disperat că Ministerul Sănătății NU i-a aprobat o substație de Ambulanță! Ce mesaj transmite!

Ionuț Simionca a discutat cu primarul aflat de 9 zile în greva foamei! Primarul orașului Ulmeni (Marmureș) a ales această formă de protest, deoarece Guvrnul NU i-a aprobat o investiție strategică: o substație de Ambulanță în localitatea Ulmeni.

„L-am vizitat astăzi, împreună cu Movila Petru și Corneliu Bichineț, pe colegul nostru Lucian Morar, primar al orașului Ulmeni din județul Maramureș, care se află în a noua zi de greva foamei în fața Ministerului Sănătății. Primarul PMP nu cere de la actuala guvernare PSD-ALDE nici pensii speciale, nici un salariu mai mare, ci are o solicitare de care depinde, la propriu, viața cetățenilor pe care îi reprezintă. Este vorba de o substație de ambulanță în Ariniș, la 6 km de Ulmeni.” – a spus Simionca.

„Sunt solidar cu acesta și îi sunt alături în demersurile făcute în vederea rezolvării problemei pentru care acesta face greva foamei la București. Am luptat pentru ambulanțe știind cât sunt de necesare, lupta mea continuă cu gândul la sănătatea și siguranța bistrițenilor și a românilor”. – a postat Ionuț Simionca.