Ionuț Simionca: ”Aștept de la colegii din PNL să se țină de cuvânt și să deblocheze inițiativa legislativă pentru construirea Autostrăzii Nordului!”

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, inițiator al proiectului legislativ privind construirea Autostrăzii Nordului, a declarat că așteaptă ca liberalii să se țină de cuvânt și să deblocheze această inițiativă extrem de importantă pentru infrastructura rutieră a României. 

În momentul în care a lansat proiectul legislativ, Ionuț Simionca a precizat că printre motivele care l-au determinat să ceară construirea autostrăzii prin lege se numără și faptul că în documentele de planificare ale Ministerului Transporturilor nu există, până în 2032, nicio prevedere referitoare la construcția de autostrăzi care să lege municipiul Bistrița de restul țării sau de Vestul Europei. Inițiativa parlamentară a deputatului Ionuț Simionca mai prevede că Autostrada Nordului va fi construită în patru ani, pe ruta: Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – De j- Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, responsabil de executarea lucrărilor fiind Ministerul Transporturilor. Însă, deputatul spune că în timpul guvernării PSD proiectul său a mers ”cu frâna de mână trasă”, dar completează că așteaptă ca noua guvernare liberală să îl deblocheze.

”Aștept de la colegii din Partidul Național Liberal să se țină de cuvânt și să deblocheze cât mai curând inițiativa legislativă pentru construirea Autostrăzii Nordului, proiectul pe care l-am inițiat de anul trecut și care a mers, până acum, cu frâna de mână trasă. Avem nevoie neapărată de un drum rapid care să lege Ardealul și Moldova de Occident, care să includă și centura ocolitoare a municipiului Bistriţa”, a spus, într-o declarație politică, deputatul Ionuț Simionca.

Ținând cont de aceste aspecte, potrivit parlamentarului bistrițean, în perioada care urmează, atât președintele Klaus Iohannis, cât și Guvernul PNL trebuie să se apuce de treabă. ”Trebuie să le arate românilor care le-au acordat încrederea că bunele intenții se vor transforma cât mai repede în fapte. Guvernul Orban nu mai are acum nicio piedică, așa că trebuie să treacă neîntârziat la muncă, pentru că nu mai are nicio scuză să evite să facă treabă în folosul cetățenilor”, este de părere Simionca.

Totodată, deputatul Ionuț Simionca a mai adăugat că în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis își dorește ca acesta să fie ”un președinte corect pentru absolut toți românii, fie că sunt din țară sau din diaspora, și să aducă un plus de demnitate României”.