Ionuț Simionca: ”Autostrada Nordului – un obiectiv care poate contribui la relansarea economică a Ardealului și a întregii Românii!”

Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, este de părere că proiectul privind construția Autostrăzii Nordului ar trebui să reprezinte o prioritate națională și consideră că acesta ar putea ”contribui la relansarea economică a Ardealului și a întregii Românii”. Din acest motiv, deputatul a mai solicitat o dată parlamentarilor PSD să deblocheze acest amplu proiect de infrastructură rutieră de care România are nevoie, iar colegilor PNL le cere să găsească soluții pentru finanțarea lui.

”La aproape o lună după sarea de alertă, în pragul unei crize economice fără precedent, mă simt obligat să readuc în actualitate o temă de maxim interes pentru 2,5 milioane de români care trăiesc în nordul țării și pentru bistrițenii pe care îi reprezint în Parlament. Este vorba de Autostrada Nordului”, a declarat Ionuț Simionca.

De la tribuna Camerei Deputaților, sursa citată a remintit că proiectul de lege privind construcția Autostrăzii Nordului a fost inițiat încă din anul 2018, fiind adoptat de Senat în luna martie a anului trecut. Însă, de atunci și până acum nu s-a mai mișcat nimic.

De atunci, nimic, liniște, proiectul zace pierdut în sertarele comisiei de specialitate din Camera Deputaților. În noiembrie anul trecut, PMP a semnat un protocol cu PNL de colaborare politică în vederea susținerii învestiturii Guvernului Orban. În respectivul document, PMP a condiționat votul de susținere de demararea mai multor proiecte de infrastructură majore, printre care și Autostrada Nordului. De atunci nimic, niciun semn pe această temă de la guvernanți, care dorm liniștiți. Unii dintre dumneavoastră ar putea spune să îmi văd de treabă, de unde să aibă România bani pentru susținerea unui asemenea proiect în vremuri de criză. Dar eu vă spun cu fermitate: România poate ieși din criză cu proiecte de infrastructură majore”, a mai adăugat deputatul bistrițean.

Astfel, Ionuț Simionca solicită deblocarea acestui proiect.

În contextul suspendării, la nivelul Uniunii Europene, a Pactului de stabilitate și creștere, care ne permite depășirea deficitului bugetar, Guvernul poate relansa economia prin investiții în infrastructura mare, cum ar fi Autostrada Nordului, proiecte care nu pot fi finanțate din fonduri europene. În consecință, cer PSD să deblocheze în comisiile de specialitate din Camera Deputaților și să supună la vot de urgență proiectul de lege privind construcția Autostrăzii Nordului, proiect care s-a pierdut de mai bine de un an în circuitul parlamentar. Cer PNL să finanțeze prin Ministerul Transporturilor studiul de prefezabilitate pentru Autostrada Nordului și apoi să identifice surse și modalități de finanțare a acestui obiectiv de investiții. Vă reamintesc că sunt peste 2,5 milioane de români în Ardeal care au nevoie de infrastructură modernă, pe care noi vrem să îi conectăm cu Occidentul, ca să ajungă mai repede în Ungaria, Austria sau Germania”, a mai spus sursa citată.

Deputatul a făcut apel și la colegii săi din Parlamentul României: ”Vă rog, stimați colegi, gândiți-vă și la ziua de mâine, la nevoia și dorința comunităților noastre de a se dezvolta pentru a ține pasul cu vremurile în care trăim. Mai mult, în perioada de criză economică generată de pandemia de COVID-19, Autostrada Nordului poate contribui și la relansarea economică a Ardealului și a întregii Românii”.

https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/280793723285155/?q=ionut%20simionca&epa=SEARCH_BOX

2 comments

  1. Proiectul de lege privind construcția Autostrăzii Nordului, inițiat de deputatul Ionut Simionca în anul 2018 a fost adoptat de Senat în martie , 2019 si de atunci zace în sertarele comisiei de specialitate din Camera Deputaților. Este nevoie urgentă de aprobarea de către Camera Deputaților a proiectului Autostrăzii Nordului care include si centurile ocolitoare ale oraselor Bistrita si Beclean, având în vedere că în sedinta de joi , 11 iunie Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă, prin care primăriile şi consiliile judeţene vor putea prelua în gestiune şi execuţie proiecte de centuri ocolitoare, drumuri naţionale, precum şi alte lucrări de infarstructură rutieră sau feroviară.

  2. Domnu Deputat idea -i buna ,dar sa vazut cu legea barierelor care este una buna ,ce greu se aplica…..Nici in ziua de astazi la Livezile si Prundu Bargaului nu exista semibariere automate ,daramite o Autostrada care sa tranziteze judetul …..!!!!????