Ionuț Simionca, despre plecarea celor doi colegi din PMP către PSD: ”Nu mor caii când vor câinii!”

Deputatul bistrițean Ionuț Simionca și-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul că partidul din care face parte – Partidul Mișcarea Populară, ar putea rămâne fără grup în Senat, după ce doi senatori PMP au trecut la PSD, iar, pe cale de consecință, grupul PMP de la Senat va fi desființat din cauza faptului că nu mai are suficienți membri.

Am văzut cât de important este, chiar şi în politică, să te ţii pe picioare când în jurul tău e furtună. În ciuda furtunii prin care a trecut, PMP a rămas cu toate ţiglele pe casă. Am rămas în PMP împreună cu o echipă de oameni puternici şi serioşi, care nu o iau la fugă în faţa primei ploi mai serioase. Cei care au fugit sunt frunze în vânt sau apă de ploaie. Cei care au rămas sunt parlamentari şi consilieri locali care au îndeplinit deja parte din promisiunile pentru care au fost aleşi şi care lucrează în continuare pentru comunităţile lor” a precizat deputatul bistrițean.

Ionuț Simionca a mai completat că, în ceea ce îl privește, vrea să îi asigure pe susținătorii săi că, în continuare, îi va reprezenta în Parlament. 

În ceea ce mă priveşte, le mulţumesc celor care au încredere în mine şi îi asigur că în Parlament îi reprezint cu cinste pe bistriţenii mei. Rezultatele muncii mele din Parlament sunt rezultatele echipei PMP din Bistriţa-Năsăud, echipă care mă inspiră şi mă ajută să fiu permanent conectat la problemele bistriţenilor. Bistriţenii trebuie să ştie că eu sunt un om serios şi de cuvânt, pe care te poţi baza la greu. Concluzia acestor zile de vâltoare politică este următoarea: Nu mor caii când vor câinii!” a încheiat Simionca. 

Declarațiile deputatului Ionuț Simionca au venit în contextul în care, la nivel național, senatorii Ion Ganea și Talpoș Ioan-Iustin au anunțat că vor trece de la PMP la PSD, în acest fel grupul PMP de la Senat urmând să fie desființat din cauza faptului că nu mai are suficienți membri.

Pentru a avea un grup valid la Senat este nevoie de 7 senatori aleși pe aceeași listă, în cadrul ultimelor alegeri parlamentare. Prin plecarea celor doi, PMP va mai avea doar 6 senatori.