Ionuț Simionca: ”Guvenul dă cu o mână și ia cu două din buzunarele românilor sărăciți”

ziar de bistrita ionut simionca

Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, este de părere că voucherele promise de Guvern românilor cu venituri mici nu rezolvă nici problema facturilor şi nici creșterea prețurilor la produsele alimentare de bază sau la utilităţi.

Guvenul dă cu o mână și ia cu două din buzunarele românilor sărăciți. Voucherele promise de Guvern românilor cu venituri mici nu rezolvă nici problema facturilor şi nici creșterea prețurilor la produsele alimentare de bază sau la utilităţi. Cei 4 lei pe zi – cât înseamnă cei 250 lei oferiţi o dată la fiecare două luni – pe care îi anunţă mândri Ciucă şi Ciolacu nu au cum să compenseze scăderea majoră a puterii de cumpărare a populaţiei. Soluţiile care vin dinspre Palatul Victoria par mai degrabă pansamente cu rivanol într-un moment în care economia are nevoie de antibiotice serioase pentru a supravieţui valului inflaţionist. PSD, PNL şi UDMR au datoria să rezolve cauzele generatoare de inflație şi să nu meargă doar pe zona de ajutoare sociale punctuale”, a scris pe Facebook Ionuț Simionca.

Acesta consideră că actuala guvernare ar putea lua exemplu de la alte țări pentru a rezolva această situație.

Ce e de făcut? Nu trebuie să inventăm noi roata. Putem să ne uităm ce au făcut alte ţări în această perioadă şi când s-au confruntat cu inflaţie crescută. Au redus taxarea statului pe combustibili, pe produse şi servicii. Dacă sunt înjumătăţie accizele la benzină şi motorină, vorbim deja de un preţ cu 2 lei pe litru mai mic. În plus, având în vedere că motorul valului inflaţionist este creşterea preţului la energie, statul poate să crească masiv capacităţile de producţie – mai ales pe energie electrică generată pe cărbune (aşa cum fac şi nemţii) – pentru a forţa o scădere relativă a preţului şi pentru a ţine facturile sub control”, a mai adăugat liderul PMP Bistrița-Năsăud.

Ionuț Simionca mai afirmă că PMP cere Guvernului să organizeze o dezbatere publică pe această temă și ”să nu ia decizia prin cine ştie ce cotloane ferite privirii publicului şi, apoi, să spună că acestea au fost unicele opţiuni”.