Ionuț Simionca (PMP): ”Încep lucrările de instalare a barierelor la nivel de cale ferată în localitățile Livezile și Susenii Bârgăului”

Încep lucrările de instalare a barierelor la nivel de cale ferată în localitățile Livezile și Susenii Bârgăului, a anunțat președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

Munca mea dă roade. În baza legii pe care am inițiat-o, încep lucrările de instalare a barierelor la nivel de cale ferată în localitățile Livezile și Susenii Bârgăului. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA București a semnat ieri, în 25 iulie, ordinul de începere a lucrărilor de instalare a barierelor la nivel de cale ferată în 3 locații: 2 în Livezile și una în Susenii Bârgăului. În baza aceleiași legi, în 2019, a fost instalată bariera de la Viișoara, într-un loc în care s-au pierdut vieți omenești nevinovate. Iată că legea mea, care prevede instalarea de bariere și semnale luminoase pe drumurile principale, va aduce un plus de siguranță celor aflați în trafic în județul Bistrița-Năsăud și va contribui la salvarea de vieți omenești. Cred că valoarea unui om este definită de lucrurile bune care rămân în urma muncii sale. Mă bucur să văd că am reușit să aduc valoare calității vieții și siguranței bistrițenilor. Continuăm împreună!”, a scris pe Facebook Ionuț Simionca.

Legea nr. 154 din 26 iunie 2018, pe care Ionuț Simionca a inițiat-o în timpul mandatului său de deputat, impune Ministerului Transporturilor obligativitatea efectuării unor lucrări pentru creșterea siguranței traficului rutier și feroviar. Conform actului normativ, toate trecerile la nivel de cale ferată care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere trebuie să fie prevăzute cu bariere sau semibariere. În plus, administratorii căilor ferate sunt obligați să asigure vizibilitatea trecerilor la același nivel cu calea ferată prin curățarea vegetației pe o rază de 150 de metri.

One comment

  1. este incredibil…4 ani de asteptare pentru ceva care trebuia oricum facut.Cate vieti puteau fi salvate pana acum…