Politic

Ionuț Simionca (PMP): Nu suntem în grafic cu construcția Autostrăzii Nordului, dar măcar nu ne-am pierdut direcția

 -  - 


Inițiatorul Legii privind construcția Autostrăzii Nordului, fostul deputat Ionuț Simionca, a salutat anunțul cu privire la desemnarea câștigătorului licitației pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru ultimul segment din Autostrada Nordului, care cuprinde și tronsonul Dej – Bistrița.

”Încă un pas important făcut pentru construcția Autostrăzii Nordului. Salut anunțul făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind desemnarea câștigătorului pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției secțiunii Baia Mare-Bistrița a Autostrăzii Nordului. Sper să semneze contractele și să înceapă treaba cât mai curând. Mi-aș fi dorit să avem guvernanți care să livreze cetățenilor rezultate și sa respecte legea. Nu suntem în grafic cu construcția Autostrăzii Nordului, dar măcar nu ne-am pierdut direcția. Potrivit Legii pentru construirea Autostrăzii Nordului, lege pe care am inițiat-o în Parlament și care a fost promulgată de Președintele României în 21 noiembrie 2020, obiectivul de investiții care va aduce bunăstare bistrițenilor și cetățenilor din Nordul României trebuia să fie finalizat în 4 ani, mai precis în 2024”, a transmis Ionuț Simionca.

În ceea ce privește licitația pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru ultimul segment din Autostrada Nordului (Baia Mare – Suceava), respectiv pentru Baia Mare – Dej (Lotul 1) și Dej – Bistrița (Lotul 2),  CNAIR a precizat că ofertantul desemnat câștigător pentru ambele loturi ale procedurii de achiziție publică este asocierea dintre QUADRANTE VIAPONTE SI CONSULTANTA S.R.L. (lider de asociere) – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L.

Valoarea ofertată pentru proiectarea fiecărui lot este următoarea:

  • Pentru Lotul 1 – Baia Mare – Dej – 12.746.666,57 lei fără TVA.
  • Pentru Lotul 2 – Dej – Bistrița – 8.376.369,89 lei fără TVA.

 

Dacă nu vor exista contestații, contractele pot fi semnate în termen de 10 zile.

Durata ambelor contracte de proiectare este de 18 luni de la data de începere a contractului (din care 14 de luni sunt pentru elaborarea studiului de fezabilitate).

CNAIR a stabilit câștigătorul pentru proiectarea ultimului segment din Autostrada Nordului, care cuprinde și tronsonul Dej – Bistrița

104 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.