Ionuț Simionca s-a întâlnit cu locuitorii „de la Lamă!” Dacă iese PRIMAR, Ionuț Simionca promite centre pentru vârstnici și sprijin pentru copii, părinți și bunici!

ionut simionca

Ionuț Simionca e candidat de PRIMAR din partea PMP și în această campanie se luptă cu greii din PSD și PNL. Ionuț Simionca vizitează cartierele Bistriței și la fiecare întâlnire cu cetățenii își prezintă programul de dezvoltare a municipiului!

„M-am întâlnit cu bistrițenii din zona Lama și sunt impresionat de interesul bunicilor cu privire la condițiile asigurate nepoților lor la început de an școlar. Bistrița nu poate să progreseze decât prin solidaritate între generații și prin grija comunități față de cei aflați la nevoie.

După 27 septembrie, în calitate de Primar al Bistriței, voi avea grijă și de copii, dar și de părinți, și de bunici. ” – a postat Ionuț Simionca.

Centre pentru persoanele vârstnice – un proiect de suflet a lui Ionuț Simionca!

„Susțin acordarea de facilități pentru părinții încadrați în câmpul muncii și care au în întreținere copii, precum și sprijinirea vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile din Municipiul Bistrița.

În același timp, doresc înființarea unor centre de zi pentru pensionari.” – a declarat Ionuț Simionca, candidat de PRIMAR din partea PMP.