Ionuț Simionca EXPLICĂ de ce a votat majorarea pensiilor cu 40%!

Plenul Parlamentului a adoptat, în această săptămână, rectificarea bugetară pe 2020 cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie, amendament votat și de deputatul PMP Ionuț Simionca.

Prezent în emisiunea moderată de jurnalistul Cosmin Botezat, deputatul Ionuț Simionca a explicat de ce a ales să voteze acest amendament, unul contestat atât de președintele Klaus Iohannis, cât și actuala guvernare. De asemenea, analiștii financiari apreciază că o astfel de majorare ar arunca economia țării în aer.

Sunt consecvent în comparație cu alți politicieni. (…) Acum 8-9 luni de zile, în Parlament, s-a votat mărirea pensiilor, măsură votată și de unii și de alții. Acea lege a fost întoarsă, dar a fost votată și de social democrați, și de PMP-iști și de PNL-iști, de toată lumea. Acea lege a fost promulgată de președintele Iohannis și nu s-au găsit bani. Așa vor să spună liberalii, dar bine că sunt 38 de euro pentru o mască, sunt sute de milioane pentru presa centrală, zeci de milioane pentru alte tunuri pe care le-au dat acum în pandemie, dar nu sunt bani pentru pensionari, în special pentru cei 1,3 milioane de români care au pensie sub 1.000 de lei. 740 de lei are mama mea pensie după 37 de ani munciți. Cum credeți că își permit acești oamei să își cumpere măști în plus și cum pot să supraviețuiască cu 740 de lei”, a spus Ionuț Simionca.

A votat la pachet finanțările pentru Start Up Nation!

În plus, potrivit deputatului, prin aceeași rectificare bugetară adoptată de Parlament s-a suplimentat și bugetul Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru Programul Start-Up Nation.

”Modificarea bugetară pe care am votat-o avea și cele 10.000 de start-up-uri pentru 2020. Cei care mă critică pe mine pentru că am fost solidar cu cei care au muncit și au clădit această țară, să îmi spună ce făceau cu cele 10.000 de start-up-uri care nu aveau finanțare pe 2020”, a adăugat Simionca.

În opinia deputatului PMP, o astfel de măsură nu este una populistă, ci necesară.

ionut simionca ziar de bistrita

”Eu cred că oamenii care au clădit această țară, acei vârstnici care au muncit zeci de ani, merită să aibă bani pentru medicamente, pentru lemne de foc, pentru tot ce au ei nevoie. La fel și acei oameni de afaceri care au avut curaj să își deschidă un business trebuie să aibă șansa să îl ducă mai departe”, a completat Ionuț Simionca.

Întrebat ce părere are despre majorarea pensiilor speciale, deputatul Simionca a adăugat: ”Avem o lege pentru impozitarea pensiilor speciale. (…) Acea lege va face dreptate. Dar noi nu ne gândim la cei câțiva oameni. De exemplu, la nivelul municipiului Bistrița sunt câteva mii de pensionari care au pensii sub 1.000 de lei și sunt câteva zeci care au acele pensii speciale. Comparația și diferența dintre cele două categorii nu poate să mai rămână atâta de mare. (…) La rectificarea bugetară aveai șansa să votezi împotriva măririi pensiilor și împotriva oamenilor de afaceri sau să votezi pentru. Eu am ales să dau vot pentru sprijinul oamenilor vârstinci care au muncit și pentru oamenii de afaceri, cei 10.000 de antreprenori tineri care și-au investit banii și au ținut angajați în perioada de pandemie. Asta a fost alegerea mea. Bună, rea, mi-am asumat-o”.

Facem precizarea că premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va folosi toate pârghiile pentru a împiedica intrarea în vigoare a legii care prevede majorarea pensiilor cu 40%, precizând că această măsură nu face altceva decât „să îndrepte România spre incapacitate de plată„.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/321571228935911/

2 comments

  1. Adrian Florin Chereji

    Demagogie pură!