IPJ Bistrița-Năsăud: NU deveni o victimă a fraudelor de pe platformele de vânzări online!

Internetul a devenit foarte atractiv pentru infractorii cibernetici. Aceştia se folosesc de metode ingenioase şi promisiuni în scopul de a obţine bani sau informaţii financiare valoroase de la dumneavoastră. Tacticile folosite de infractorii informatici sunt din ce în ce mai inovative şi greu (dar nu imposibil!) de detectat, autorii de astăzi făcând tot posibilul să obţină ceea ce vor – banii şi/sau datele dumneavoastră!

Una dintre cele mai des folosite incidente de securitate cibernetică de tip fraudă este tentativa de fraudă pe platformele de vânzări online.

Presupuşii cumpărători de bunuri postate ca fiind „de vânzare” pe acest gen de platforme, contactează utilizatorul şi încep o conversaţie. Apoi mută discuţiile pe un alt canal de comunicare, de regulă WhatsApp, unde susţin că sunt interesaţi de achiziţie şi apoi spun că doresc să efectueze plata direct pe cardul bancar al vânzătorului. Dar, pentru încasarea sumei corespondente este necesară accesarea unui link (care pare a fi cel al platformei de vânzări) şi introducerea datelor cardului (inclusiv CVV/CVC), pe care trebuie virată suma de bani!

Din nefericire acel link duce către o pagină de phishing, prin care infractorii cibernetici încearcă că colecteze datele de card ale utilizatorului.

Cum ne dăm seama că am fost înşelaţi?!

Deşi pagina web foloseşte identitatea vizuală a brandului platformei, în realitate există mici diferenţe care atestă faptul că acel site este maliţios!

Platformele de vânzări online afirmă că singura dată când vă sunt cerute datele cardului este atunci când se cumpără serviciile platformelor de publicare sau de promovare a anunţurilor.

Ce se întâmplă dacă am dat datele cardului?

Acestea intră automat în posesia infractorilor, care din acel moment au posibilitatea de a extrage banii de pe card! Mai mult decât atât, orice conversaţie pe care doriţi să o purtaţi ulterior cu aceştia eşuează, deoarece sunt tăiate toate canalele de comunicare!

Un alt semnal de alarmă, cu privire la o posibilă fraudă, o reprezintă limbajul folosit! Dacă exprimarea interlocutorului este presărată cu greşeli gramaticale, acestea se datorează traducerii directe cu un instrument disponibil gratis online!

Pentru a evita tentativele de fraudă, trebuie să analizaţi următoarele:

– nu daţi click pe link-uri sau ataşamente din surse necunoscute;

– nu oferiţi datele complete despre card, codurile de validare ale tranzacţiilor (CVV);

– instalaţi soluţii de securitate pe dispozitiv, pentru a evita infectarea cu viruşi sau pentru tentativele de phishing;
– fiţi atenţi la greşelile de exprimare.

Este important să vă adresaţi imediat băncii emitente a cardului, în momentul în care realizaţi că aţi fost înşelat, pentru a se bloca cardul şi eventualele tranzacţii ilicite. Dacă aţi suferit daune materiale, vă recomandăm să depuneţi plângere la cea mai apropiată secţie de poliţie.