ÎPS Andrei a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Feldru

În a treia zi după Rusalii, 6 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Feldru, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii ani la biserica Parohiei Feldru I și a sfințirii casei parohiale a Parohiei Feldru II.

De la ora 9:30, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate la interiorul și exteriorul bisericii monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Evenimentul a marcat împlinirea a 240 de ani de la edificarea lăcașului, fiind prima biserică de zid de pe Valea Someșului.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie (fiu al satului), starețul Mănăstirii Nușeni – arhimandritul Paisie Iloaie (fiu al satului), preotul paroh Grigore Toader (Parohia Feldru I), precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre „Sfânta Treime, structura supremei iubiri” și i-a îndemnat pe cei prezenți să-și iubească aproapele.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Preoților din Protopopiatul Năsăud, dirijată de pr. Ioan Clapa (Parohia Feldru II). La chinonic, corul celor două parohii (Feldru I si II), cântăretele de muzică populară Ana Maria Marti și Mădălina Marti au interpretat pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții bisericii trecuți la Domnul.

Apoi, cei doi preoți parohi, Grigore Toader și Ioan Clapa, au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-au oferit o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pictată la Mănăstirea Izvorul Mureșului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit preotului paroh Grigore Toader (Parohia Feldru I) cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Crucea Transilvană pentru mireni, pe parohul Ioan Clapa (Parohia Feldru II) l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar fostului paroh – preotului pensionar Ioan Iliș i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan, a primit Crucea Transilvană pentru mireni, iar inginerul proiectant Vasile Costinaș a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tineri prezenți au primit din partea ierarhului cărți duhovnicești.

După oficierea Sfintei Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la noua casă parohială a Parohiei Feldru II, ridicată în perioada 2017-2022, în proximitatea bisericii.

La sărbătoarea localității au fost prezente oficialitățile locale și județene, fii ai satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare. Au fost prezenți și numeroși monahi, în localitatea Feldru avându-și obârșia peste 20 de călugări.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Feldru a fost zidită în anul 1783, din piatră şi cărămidă, fiind prima biserică de zid de pe Valea Someșului, declarată monument istoric. De-a lungul timpului, lăcașul a fost renovat de mai multe ori și a fost resfințit în anul 1986, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În localitatea mai există o biserică, cu hramul „Sfânta Treime și Sfinții Trei Ierarhi”, construită între anii 1995-2000, iar între anii 2001-2009 s-au efectuat lucrări de finisare la exterior și pictura din interior, realizată în tehnica frescă de pictorii Magda și Robert Cârciumaru din București. În data de 25 iulie 2010, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, alături de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Arsente Sidor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *