Își arată colții! Nicu Moldovan, discurs cu tupeu de față cu Radu Moldovan : „Nimeni NU e de neînlocuit!”

Nicolae Moldovan ocupă funcția de președinte executiv și e locul 2 în PSD Bistrița- Năsăud. Prima poziție îi aparține lui Radu Moldovan, care a anunțat că face un pas lateral și NU va mai candida la șefia Consiliului Județean.

Preferatul său de președinte CJ este Bogdan Ivan, cel care garantează că sistemul va continua pe aceeași direcție, lucru ce convine de minune firmelor de casă din Județ.

Își arată colții! Nicu Moldovan, discurs cu tupeu de față cu Radu Moldovan : „Nimeni NU e de neînlocuit!”

La alegerile interne pe municipiu, Nicolae Moldovan a avut o atitudine de forță și a ales un discurs-manifest! A fost de fapt o provocare către Radu Moldovan care și-a făcut show-ul cu glumițe specifice și a încasat din plin acest mesaj, de față cu cei prezenți.

Nicolae Moldovan și-a mascat mesajul povestind o întâmplare închipuită (zic eu) cu un bătrânel care i-ar fi spus în sediul Primăriei Beclean că nimeni NU e de neînlocuit!

De fapt, mesajul a fost către Radu Moldovan care forțează nota și-l plantează pe Ivan la Consiliul Județean. Astfel poate deține control DEPLIN pe Județ și în PSD.

Sunt momente în viață, indiferent cum ne cheamă Nicu, Radu, Daniel, oricare dintre noi… când suntem înlocuiți. Asta înseamnă de fapt o normalitate a vieții.

Uneori muncim, ne implicăm, realizăm lucruri istorice pentru județ, pentru comunitățile pe care noi le reprezentăm… lucruri de care ne atașăm, punem foarte mult sentiment, bucurie, emoție trecem prin situații limită.

Cu toate astea, vin momente în viață când trebuie să înțelegi această realitate: sunt momente când vei fi înlocuit! – a declarat Nicolae Moldovan.

Aplauze pentru Radu Moldovan: „vă mulțumim pentru ce ați făcut pentru acest Județ!”

 „Să știți că întotdeauna am avut încredere în alegerea membrilor noștri, nu numai în alegerea membrilor de la municipiu ci în toți membrii din marea familie social democrată din județul Bistrița Năsăud.” – a completat Nicolae Moldovan.

PSD are LIDERI! Nicu Moldovan sugerează că i-a venit rândul și că-i ALESUL pentru funcția de președinte CJ! Oricum ar fi , Ivan e marionetă, asta-i clar!

Primarul Becleanului a lămurit situația imediat, în privința liderilor care i-ar putea lua locul lui Radu Moldovan. Nu s-a nominalizat direct, dar a amintit că PSD are nevoie de „lideri care au demonstrat!”

 „Să știți că întotdeauna, membrii PSD au dat dovadă că și au ales cei mai buni lideri. Avem dovada că avem un bun lider și felicitări d-le Radu Moldovan pentru ce ați făcut pentru acest Județ. (aplauze la scenă deschisă)…

Asta înseamnă că am avut noi maturitatea de a alege dintre cei mai buni pe care i-am avut la momentul respectiv și întotdeauna, har  Domnului, organizația asta are lideri și avem de unde alege.

Atunci când ni-i alegem pe cei mai buni…. oameni care sunt credibili, oamenii au demonstrat , această alegere să întoarce pentru noi. Nu în sensul  privat, ci în sensul că beneficiem de încrederea lor, de experiența lor și de maturitatea lor.” – a transmis primarul Becleanului.

La câteva zile de la discurs, Nicu Moldovan lansează a 2-a rachetă: peste o lună anunță ce va face cu viitorul său politic!

Nicu Moldovan și-a orchestrat o declarație interesantă, după ce i-a invitat pe jurnaliștii din Bistrița la o demonstrație banală, pe o stradă din Beclean. Aparent, miza întâlnirii media a fost modul în care se poate interveni la canalizare, fără spargerea asfaltului .

Însă, cu prima ocazie, Nicu a lansat un subiect bombă: o decizie PERSONALĂ privind viitorul său politic. Primarul de Beclean putea răspunde în orice mod și pân-acum o scălda cu răspunsuri de genul: Ivan e candidatul, avem proiecte, partidul decide, ne concentrăm pe obiective etc.

Acum, însă a fost tranșant și lansează o nouă variantă:

„Din punct de vedere politic, dați-mi un răgaz de o lună de zile să mă pronunț. Vă garantez că, așa cum am fost întotdeauna, transparent cu dumneavoastră, cu colegii și cu electoratul, voi transmite corect și viitorii pași care se fac din punct de vedere politic, fiindcă fiecare om are și o perspectivă politică, administrativă și, în maxim o lună, o să vedem formatul în care prezentăm formatul acestor decizii politice, dar acum haideți să deschidem Băile Figa, să finalizăm proiectele…este timp și pentru partea politică”, a declarat Nicolae Moldovan.

Radu Moldovan tace ca porcu-n cucuruz! E obligat să-și consolideze poziția de mascul alpha-PSD!

Întreg PSD-ul așteaptă replica lui Radu Moldovan, acum când Nicu a ieșit din tipar și lansează noi variante de leadership.

Primarii sunt în stand-by și preferă ca cei 2 lideri să tranșeze problema amical, specific PSD-iștilor. Asta înainte ca lucrurile să o ia razna și să rupă PSD-ul în pragul celor 4 campanii ce urmează!

Momentan, Radu Moldovan se abține, dar e un semnal în partid: se ascut cuțitele, FIX cum s-a-ntâmplat în 2007, când Radu a preluat PSD-ul, cu sprijinul lui Nicu Moldovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *