Jandarmii bistrițeni, la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă

În perioada 24-27 decembrie, peste 270 de jandarmi se vor afla în misiuni pe raza municipiului Bistriţa, în localităţile Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi şi în zona montană din aria de competenţă, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

De asemenea, structurile montane din Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor executa misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi vor fi intensificate verificările în zona cabanelor şi pensiunilor din aria de competenţă. Verificările vor fi intensificate şi la cabanele şi pensiunile din Băile Figa şi Sângeorz-Băi.

Pe tot parcursul sărbătorilor vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.

Totodată, Jandarmeria Bistriţa-Năsăud desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice şi a comercializării ilegale a pomilor de Crăciun.

Jandarmeria reamintește că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare se interzice:

  • desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
  • organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive), în spaţii închise sau deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea saloane, cămine culturale, restaurante baruri, terase, cafenele, săli/corturi de evenimente;
  • în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Totodată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare este permisă circulaţia persoanelor în intervalul 23.00-05.00 doar pentru anumite motive, sancţiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

În intervalul 23.00-05.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe proprie răspundere, iar pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe proprie răspundere, completată în prealabil pentru fiecare persoană.

Totodată, în perioada imediat următoare, jandarmii vor participa şi la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat în cooperare cu Poliţia, prin patrulări mixte, dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.

În cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială solicitaţi sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112.

Persoanele care vor alege să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile turistice montane sunt sfătuite să se informeze asupra stării vremii, itinerariului și a condiţiilor climatice locale.

În cazul unor probleme nedorite în spaţiul montan, turiștii pot anunța Jandarmeria Montană Rodna, Piatra Fântânele sau Colibiţa prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat şi câte persoane au nevoie de ajutor.