Joi, campanie de vaccinare cu serul Johnson&Johnson la Năsăud

Autoritățile din Bistrița-Năsăud continuă campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, o astfel de acțiune urmând să se deruleze și în orașul Năsăud.

Campania de vaccinare se va desfășura pe parcursul zilei de joi, 27 mai, în intervalul orar 08:00 – 20:00, în fața Muzeului Grăniceresc.

”Cetățenii de pe Valea Someșului, a Ilvelor și a Sălăuței care vor lua parte joi la tradiționala zi de târg din Năsăud au posibilitatea ca în 15 minute să mai scape de o grijă și să se vaccineze. Echipa de vaccinare mobilă de la Centrul de Vaccinare Năsăud va fi la dispoziția tuturor cetățenilor doritori să se vaccineze cu serul Johnson & Johnson, vaccin care necesită o singură doză, fără să fie nevoie de o a doua vizită. În doar 15 minute, scăpați vaccinați și primiți dovada cu care puteți merge în străinătate fără să mai stați în carantină!”, precizează Primăria Năsăud.

Autoritățile din Bistrița-Năsăud au organizat până acum campanii de vaccinare în municipiul Bistrița și cartierele Slătinița, Ghinda, Sărata, precum și în orașul Sângeorz-Băi și în comuna Lechința.