Joi se deschide și pârtia mare de schi din Complexul Wonderland. Vezi programul și tarifele pentru utilizarea telescaunului și a teleschiului

Primarul Ovidiu Crețu a anunțat că joi se va deschide pârtia mare de schi din Complexul Wonderland. În perioada 24 – 26 ianuarie pârtia va funcționa în intervalul orar 09:00 – 16:00. 

După ce la data de 17 ianuarie a fost deschisă pârtia mică de schi din Complexul Wonderland, începând de joi, 23 ianuarie, va fi deschisă și pârtia mare, a anunțat primarul Ovidiu Crețu. Potrivit acestuia, pârtia va funcționa după următorul program:

  • Joi – 12:30 la 16:00 și 18:00 la 21:00
  • Vineri, sâmbătă și duminică – 09:00 la 16:00.

Primarul Ovidiu Crețu spune a primit solicitări pentru modificarea programului de funcționare.

Am avut solicitări de modificare a programului ca să poată veni elevii de la școală. (…) Am fi dorit să prelungim programul acesta, însă dacă îl prelungim nu putem să folosim nocturna pentru că ne trebuie minim o oră și jumătate ca să amenajăm pârtia după schiatul de dimineață. Așa face toată lumea, pauză între schiatul de dimineață și schiatul pe nocturnă, pauză în care ratracul aranjează pârtia astfel încât cei care vin în nocturnă să aibă pârtia proaspătă ca și dimineața. În perioada week-end-ului, ca și anul trecut, nu o să avem nocturnă pentru că cine vrea să schieze are posibilitatea de la 9.00 până la 16.00, dar de luni vom avea nocturnă în Wonderland. Dacă o să vedem că dimineață nu este lume, s-ar putea să reducem programul de dimineață și să menținem neapărat nocturna”, a precizat Ovidiu Crețu.

Primarul Ovidiu Crețu a prezentat și tarifele care vor fi percepute la Pârtia de schi, menționând că schiorii care achiziționează cartelă pentru telescaun au acces cu aceasta și la teleschi, însă situația nu e valabilă și invers, adică schiorii care achiziționează cartelă pentru teleschi nu au acces cu aceasta și la telescaun.

Astfel, tarifele sunt următoarele:

Telescaun:

  • Adulți: 30 lei/persoană/jumătate de zi (09:00 – 12:30 sau 12:30 – 16:00) și 50 de lei pentru o zi întreagă (09:.00 – 16:00);
  • Tineri între 14-18 ani și studenți: 15 lei/persoană/jumătate de zi și 30 de lei/persoană/zi întreagă;
  • Copii între 6-13 ani: 10 lei/persoană/jumătate de zi și 20 lei/persoană zi întreagă;
  • Seniori (+65 de ani): 15 lei/persoană/jumătate de zi și 35 lei/persoană/zi întreagă;
  • Nocturnă: 30 lei/persoană, indiferent de vârstă;

Teleschi:

  • Adulți: 30 lei/persoană/zi;
  • Tineri între 14-18 ani și studenți: 20 lei/persoană pe zi;
  • Copii între 6-13 ani: 20 lei/persoană/zi;
  • Seniori (+65 de ani): 20 lei/persoană pe zi;
  • Nocturnă: 20 lei/persoană.

One comment

  1. Rudine sa va fie.
    Tosta vara di iarna ai srs becurile la partie poate planta Guta panselute iar noi dtsm in intumeric.
    Ne ati indatorat pana si nepoti pentru moftul tau. Ce tupeu fara margini.
    Oare DNA-ul doarme?

    Rusine