INTERVIU: La 64 de ani, Francisc Antal a fost pe jos până la București! „Strada” îl vrea cetățean de onoare al județului! Credeți că PSD-ul care deține puterea va accepta această propunere?

La 64 de ani, Francisc Antal a fost pe jos până la București! „Strada” îl vrea cetățean de onoare al județului! Credeți că PSD-ul care deține puterea va accepta această propunere?

Francisc Antal e bistrițeanul care a mers pe jos aproximativ 400 de kilometri ca să participe la mișcările de protest din București! Acest demers simbolic a fost realizat în numele democrației pe care „unii vor o subjuge spre binele lor”, după cum susține.

Francis Antal a fost vedeta serii de duminică și a venit în fața Palatului Administrativ să-și vadă colegii cu care-a ieșit de fiecare dată la proteste! Tinerii prezenți în stradă l-au felicitat și i-au strâns mâna celui care a reprezentat județul la aceste mișcări de stradă!

Reporter: – Văd că ați venit în seara asta la protest, cu ce gânduri ați venit?

Francisc Antal: – NU la protest! În seara asta am venit să-mi întâlnesc bistrițenii cu care am fost de câte ori a fost nevoie…

Reporter: – Spuneți-ne de experiența d-voastră… am înțeles că ați fost pe jos până București.

Francisc Antal: – Am fost pe jos din Târgu-Mureș până în București. A fost o experiență nemaipomenită, de nedescris. În momentul când mergi la drum, obosit, vezi cum te întâmpină lumea… Oameni pe care NU i-ai văzut niciodată, te aplaudă, te felicită… e nemaipomenit, se creează o legătură fantastică!

Reporter: – Câți ani aveți?

Francisc Antal: – În iunie fac 64 de ani!

Reporter: – Și dac-ar fi să mai plecați odată la drum, ați mai merge?

Francisc Antal: – Dacă e nevoie, o iau de la capăt oricând!

Reporter: – Și care a fost scopul acestei inițiative?

Francisc Antal: – Am vrut să fiu un exemplu pentru tineri… că-n viață trebuie să poarte capul pe umeri , să NU se lase influențați , să NU se lase păcăliți, să-și trăiască viața demn și cinstit până la capăt … orice-ar fi.

Reporter: – Și care-ar fi scopul acestui demers ? De ce ați plecat până la București?

Francisc Antal: – Să înțeleagă lumea că libertatea și democrația trebuie câștigate zi-de-zi și în orice moment trebuie apărate. Sunt oameni care oricând ar fi în stare, pentru binele lor, să ne subjuge și să ne manipuleze. O națiune care-i civilizată NU poate fi manevrată, NU poate fi condusă, subjugată.

Reporter: – dl. Marius Bălan v-a propus ca cetățean de onoare al județului, credeți că factorii de decizie din PSD vor accepta?

Francisc Antal: – NU… NU doresc! Eu NU am făcut călătoria asta pentru asemenea lucru, am făcut călătoria asta ca să înțeleagă toți românii că trebuie să fim un popor unit! Eu NU am nevoie de onoruri!!!

Pe ansambul se simte bine, dar îl cam ustură TĂLPILE!

Deși a parcurs peste 400 de kilometri pe jos, Francisc Antal a spus că se simte bine, doar că-l cam ustură tălpile în urma luptei sale pentru democrație !

Chiar dacă are 64 de ani, NU e exclus ca Francisc Antal să repete demersul său… dacă situația o cere!