La Spitalul Județean de Urgență Bistrița se vor putea opera și tumorile hepatice

O nouă veste bună pentru sistemul medical bistrițean: tumorile hepatice și traumatismele splenice vor putea fi operate și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița!

Acest lucru este posibil în urma unei investiții de 27.000 de euro. Astfel a fost achiziționat un generator de radiofrecvență, care va fi utilizat de dr. Radu Elisei, medic specialist în specialitatea Chirurgie Generală, dar care are și competențe în chirurgie oncologică.

Odată cu venirea unor noi medici la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, patologia tratată și tehnicile operatorii abordate se diversifică. Este și cazul dr. Radu ELISEI – medic specialist în specialitatea Chirurgie Generală, care din luna august s-a alăturat echipei medicale din Bistrița. Vă reamintesc că este absolvent al facultății de medicină și al rezidențiatului în Centrul Universitar din Cluj-Napoca, doctorand, în anul 2 de doctorat, are competențe în chirurgie laparoscopică – tehnici avansate, chirurgie oncologică și ecografie generală, are cursuri de specializare în chirurgie oncologică efectuate la Dubrovnik 2013, Budapesta 2015, Cracovia 2017, și este membru EAES (European Association for Endoscopic Surgery)” a declarat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.