Legea lui Simionca se APLICĂ! În sfârșit se pune barieră la trecerea de cale ferată din Dej, în zona OMV-ului! Urmează-n toată țara!

Legea deputatului Ionuț Simionca prin care sunt prevăzute bariere luminoase și acustice la toate trecerile la nivel cu calea ferată de pe drumurile europene și naționale care prezintă risc ridicat de producere a unor accidente rutiere, începe să producă efecte.

Potrivit inițiatorului legii, la nivelul țării, în unele județe deja s-au luat măsuri pentru a implementa prevederile legale.

M-am bucurat sa văd că legea mea, promulgată la 26 iunie 2018, produce efecte! La Dej au început lucrările pentru instalarea barierelor la trecerile la nivel cu calea ferată! Pe lângă faptul ca traficul va fi ușurat în întreaga țară, această lege va salva vieți omenești! Simt că fac ce trebuie în Parlament! Și că fac diferența pentru bistrițeni, pentru români” a spus deputatul Ionuț Simionca.

Parlamentarul bistrițean afirmă că așteaptă ca și în judeul Bistrița-Năsăud să se facă toate demersurile pentru ca aceste bariere să fie instalate cât mai curând.

În textul legii sunt prevăzute și sancţiuni pentru administratorii de căi ferate. Astfel, se preciza că nesemnalizarea corectă a trecerilor la cale ferată va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 50.000 lei și 250.000 lei, iar necurăţarea vegetaţiei va fi sancţionată cu amendă de la 30.000 lei la 150.000 lei.

One comment

  1. Dacă legea chiar cuprinde primul dumneavoastră pargraf („… care prezintă risc ridicat de producere a unor accidente rutiere…”), m-aș mira să scăpăm de cozile infernale de la ieșirea spre Năsăud, de la Livezile, etc. Vom face în continuare STOP_ul 24 de ore pe zi, știind că, de fapt, săgeata albastră trece de doua ori pe zi, câte 10 secunde.