Leșu: Un tânăr fără permis de conducere a provocat un accident soldat cu două victime

Un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deținea permis de conducere a provocat un accident rutier pe raza localității Leșu. Două persoane au fost rănite în accident.

La locul accidentului au intervenit polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi.

Conform primelor verificări efectuate, a rezultat faptul că un tânăr de 19 ani, din Lunca Leșului, care nu deține permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Leșu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard din beton”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, conducătorul auto și o pasageră au fost răniți. Ambele victime au rămas blocate în mașina avariată.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, victimele au fost extrase de către pompierii militari și predate echipajelor medicale. „Bărbatul prezintă suspiciune de fractură la un membru inferior, respectiv femeia acuză dureri în zona cervicală” , a precizat ISU Bistrița-Năsăud. Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.