Liderul USR Bistrița-Năsăud: ”Asistăm neputincioși la un galop spre noi culmi ale prețurilor”

Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, atrage atenția asupra faptului că românii asistă neputincioși la creșteri galopante ale prețurilor și consideră că singurul care are beneficii de pe urma acestor creșteri este statul.

”Suntem în luna mai și, deși tripleta PSD-PNL-UDMR ne-a promis multe și nevrute și că totul va fi bine, asistăm neputincioși la un galop spre noi culmi ale prețurilor. Avem cea mai mare inflație din ultimii 18 ani. Paradoxul este că singurul care beneficiază de aceste creșteri este statul, deoarece cu cât prețurile sunt mai mari, cu atât taxele încasate de stat cresc”, spune liderul USR Bistrița-Năsăud.

Fost subprefect al județului, Lorand Toth adaugă: ”cetățeanul de rând resimte cel mai mult aceste creșteri, și aici mă refer în special și la locuitorii județului nostru, deoarece suntem la coada clasamentului național când vine vorba de media salarizării. Practic doar în Harghita și Teleorman se câștigă mai puțin”.

Președintele organizației județene a USR a mai afirmat că Bistrița-Năsăud se numără printre județele cu un nivel de salarizare scăzut, dar că bistrițenii plătesc energia, gazele, combustibilul și alimentele la valoarea medie a întregii țări.

USR a propus mai multe măsuri de combatere a creșterii prețurilor, printre care amintesc doar micșorarea TVA-ului la 5% pentru combustibil care ar fi avut un impact descrescător asupra tuturor prețurilor. Dacă nu se dorește impunerea unor măsuri care să ne ajute să trecem peste acestea perioadă grea, tot ce putem este să asistăm la un festival al incompetenței și a lipsei de viziune pe termen mediu și lung”, a încheiat Lorand Toth.