Lidl România inaugurează joi noul magazin din Bistrița

Lidl România continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a două magazine noi pe data de 26 august, unul dintre acestea fiind amenajat în municipiul Bistrița și celălalt în orașul Brad, județul Hunedoara, informează compania într-un comunicat de presă.

Noul magazin Lidl din Bistrița se află pe Strada Andrei Mureșanu, nr. 9 și are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și peste 130 de locuri de parcare.

În plus, noul magazin dispune și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.

Orarul de funcționare al unității din Bistrița va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din Bistrița și Brad dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la rând să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noile magazine din Bistrița și Brad se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Inaugurarea magazinelor Lidl din Bistrița și Brad continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse la cel mai bun raport calitate – preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.