Lista centrelor de testare COVID-19 pentru cei care vor să călătorească în Grecia

Pentru a veni în sprijinul turiştilor români care doresc să călătorească în Grecia, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a publicat o listă a centrelor de testare COVID-19.

În sprijinul cetăţenilor care doresc să călătorească în Grecia şi care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, Ministerul Sănătăţii a făcut publică pe pagina de web, www.ms.ro, lista centrelor de testare, adresele şi numerele de telefon ale acestora”, se arată într-o informare de presă a ministerului.

Reamintim că, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic sunt obligati să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Autoritățile elene subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene.