Lista PSD Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare, validată în Consiliul Politic Național

Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat a validat lista candidaților PSD Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc la data de 6 decembrie 2020.

Așadar, candidații care vor intra în cursa electorală și care își vor depune mâine, 21 octombrie, dosarul de candidatură la Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud sunt:

• Camera Deputaților •

1️⃣ Vasile Daniel Suciu Licențiat în științe politice, absolvent al Institutului Diplomatic Român, deputat în Parlamentul României, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu este unul dintre cei mai valoroși oameni ai echipei noastre.Prin munca și profesionalismul său, în județul nostru au fost și sunt în implementare proiecte deosebit de importante.

2️⃣ Bogdan Ivan GruiaLicențiat în administrație publică și absolvent al studiilor de Masterat în comunicare și relații publice, ambele la Universitatea Babes-Bolyai, Doctorand al Școlii Doctorale de Sociologie din cadrul Universității București, Purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, consilier al Președintelui Consiliului Județean, Președinte al Tinerilor Social Democrați, fondator al platformelor civice tineret.net și ÎmparteBucurie.ro, Bogdan Ivan este un tânăr cu vastă experiență administrativă și un lider al tinerei generații.

3️⃣ Ciprian Ceclan-OpreaAbsolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, fost Subprefect al județului, reprezentant al Guvernului în teritoriu, director de cercetare și dezvoltare al unei firme din Bistrița-Năsăud, cu importante cunoștințe în administrație publică și în managementul resurselor umane.

4️⃣ Todor AnamariaAbsolventă a Facultății de Litere, profesor de limba și literatura română, evaluator și expert în fonduri europene, specialist în științe economice.

5️⃣ Muti Marius NicolaeAntreprenor și specialist în domeniul sportiv, câștigător a mai multor titluri de campion și medalii, practicând taekwondo. A pus bazele Clubului Ilyo, unde sute de copii învață arta sportului de contact.

6️⃣ Runcan Iulia-Maria Licențiată în științe administrative, specialist în marketing la una dintre cele mai mari firme inovative din județul nostru.

7️⃣ Pop Paul VasileAbsolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, inginer topograf, inginer silvic, expert în achiziții publice.

• Senat •

1️⃣ Ioan DeneșAbsolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, consilier local al orașului Beclean, consilier județean, senator în Parlamentul României, Ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș are experiența necesară pentru a continua să reprezinte interesele cetățenilor județului nostru în Senatul României.

2️⃣ Rus Romulus VirgilDoctor în educație fizică și sport, autor și coautor a numeroase studii de cercetare în domeniul sportului, cadru didactic universitar la Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca- extensia Bistrița, antreprenor al primei școli private de specializare profesională (Instructor de fitness & Personal trainer), consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

3️⃣ Bolboacă Andra ElisabetaDublu licențiată în geografia turismului și în domeniul sanitar, asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

4️⃣ Crișan Nicolae GrațianAbsolvent al Universității Tehnice și facultății de Chimie și Inginerie Chimică, în cadrul Universității “Babeș Bolyai”, cu o vastă experiență profesională.

”O echipă de specialiști în domenii diferite, cu experiență, pregătiți să reprezinte bistrițenii, să fie vocea lor în Parlamentul României și să realizeze legi care să stea la baza bunăstării comunităților. Echipa deVotată care să pună stop dezbinării, restart dezvoltării”, precizează PSD Bistrița-Năsăud.