Lorant Sas propune înființarea unor centre regionale de suport în educația online

Candidat al Alianței USR-PLUS Bistrița-Năsăud la un mandat de deputat în Parlamentul României, Lorant Sas propune înființare unor centre regionale de suport în educația online, precum și recrutarea de personal specializat, oferind astfel școlilor sprijinul de care au nevoie pentru a-și desfășura online cursurile.

”Contextul epidemiei COVID-19 a forțat sistemul de învățământ să se adapteze rapid și să organizeze ‘educația la distanță’. Cum situația nu pare să se schimbe prea curând, învățământul românesc va trebui să fie capabil să funcționeze flexibil și pe termen lung, cu o importantă componentă online. Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate este cea a lipsei competențelor digitale în rândul cadrelor didactice. De multe ori, elevii sunt mai familiari cu tehnologia decât profesorii lor”, spune Lorant Sas.

În acest context, canidatul Alianței USR-PLUS consideră că este necesară crearea unor echipe dedicate de suport, care să aibă grijă ca desfășurarea cursurilor online să fie posibilă fără probleme.

Vom demara un program național pe patru ani – finanțat cu fonduri europene – pentru recrutarea de personal specializat, înființarea și managementul a 8 Centre Regionale de Suport în Educația Online (CR-SEO). Aceste centre vor oferi sprijin în aspecte precum conectarea la internet de mare viteză, achiziția de echipamente, dar și formarea de competențe digitale pentru cadrele didactice și suplinirea predării online a orelor de informatică pentru școlile care nu au profesori specializați”, a mai precizat Lorant Sas.

2 comments

  1. La ce va referiti domnule Gabriel,?

  2. Domnule Sas , nu faceti si demersurile pentru plata datoriilor personale?