Lucrări în toi la Beclean, pe două proiecte care vizează fluidizarea traficului

Două proiecte importante pentru orașul Beclean, care vizează fluidizarea traficului, sunt în plin proces de implementare, anunță primarul Nicolae Moldovan. 

”Continuăm munca la două dintre proiectele importante pentru oraşul Beclean, ce vizează fluidizarea traficului din oraș: “Drumul Gării din Beclean” (PMUD1) şi “Dezvoltarea mobilității urbane în Orașul Beclean. Etapa II Extinderea” (PMUD2).” Sunt în derulare în această perioadă lucrări în vederea construrii depoului – autobază şi a dispeceratului şi, de asemenea, lucrări pregătitoare în vederea amenajării celor 51 de staţii pentru autobuzele electrice”, a declarat primarul Nicolae Moldovan.

Ambele proiecte sunt finanțate cu fonduri europene și fac parte din componenta smart-city a orașului Beclean. Prin intermediul acestor proiecte, va fi introdus și  sistem de semaforizare inteligentă pe mai multe străzi.

”Pentru cei care tranzitează Becleanul, e bine de știut că vor fi create trei rute noi care vor fi monitorizate electronic. O tabelă amplasată la intrarea în oraș va afișa gradul de încărcare (aglomerare) de pe rutele respective, pentru o alegere a unui traseu preferențial”, mai completează primarul.

Proiectele mai prevăd ca în toate zonele ce vor intra în modernizare să fie amenajate spații verzi dotate cu sisteme de irigare. De asemenea, se vor planta arbuști cu înălțime medie de 2,5 m.

One comment

  1. Daca ar candida la Bistrita ,Moldovan ar lua sigur postul de primar …..!!!!