Lucrările în cadrul proiectului ”Linia Verde” încep în curând. Când va ajunge la Bistrița și primul autobuz electric

Lucrările în cadrul proiectului ”Linia Verde” încep în curând și, totodată, în Bistrița va ajunge și primul autobuz electric, a anunțat primarul Ioan Turc.

”Luna viitoare, în municipiul Bistrița, va veni primul autobuz electric. Este produs în Cehia și e primul dintre cele 10 contractate. El va intra într-o exploatare cu caracter experimental, pentru a vedea efectiv cum se comportă din punct de vedere tehnic”, a declarat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

Achiziția celor 10 autobuze electrice a fost cuprinsă în proiectul ”Linia Verde”, proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a acestui proiect este de 12 milioane euro.

În ceea ce privește demararea proiectului ”Linia Verde”, primarul Ioan Turc a precizat că în curând vor începe lucrările.

”În ceea ce privește Linia Verde, specific faptul că litigiul pe dirigenția de șantier a fost închis, adică soluționat. Nu mai avem niciun fel de impediment pentru demararea lucrărilor. Ordinul de începere a fost dat, așa că, ținând cont de perioada de timp care s-a scurs de atunci, de preparativele pentru un asemenea obiectiv de investiții, apreciez faptul că lucrările pot să înceapă efectiv în cel mai scurt timp”, a adăugat primarul Ioan Turc.

Contractul pentru execuția lucrărilor în cadrul acestui proiect a fost adjudecat de compania MIS Grup SRL. 

Primarul Ioan Turc a mai precizat că, prin intermediul Programului Operațional Regional, Primăria Bistrița derulează peste 30 de proiecte, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 80 de milioane de euro.

One comment

  1. Cea mai mare problema este că amenajarea coridorului de mobilitate urbană cunoscut sub numele de „Linia Verde” pe traseul proiectat duce la disparitia in total a peste 1000 de locuri de parcare din zona centrală a orasului. Este vorba despre disparitia locurilor de parcare de pe Calea Moldovei, General Grigore Bălan, Piața Unirii, Dornei, Gheorghe Șincai și Bulevardul Independenței. La asta se mai adaugă desființarea parcărilor de pe traseul reconfigurat Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, fără a pune nimic in loc. De aceea, pentru păstrarea locurilor de parcare este necesar ca traseul pentru „Linia verde” să fie reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, mai exact a străzilor Gheorghe Șincai si Dornei care oricum fiind prea inguste sunt configurate cu sens unic si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public pe două sensuri de circulatie.
    În acest sens, traseul pentru Linia Verde de pe bulevardul Independentei ar putea fi deviat de la Poșta veche pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde pot fi amenajate fără probleme benzi dedicate de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in zona centrală a orasului pe traseul pasajelor recent amenajate cu fonduri europene. Pe de altă parte, din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri întortochiate pe strada Bistricioarei.
    În felul acesta, pe străzile Gheorghe Șincai si Dornei , din zona centrală ar putea fi prelungită doar pista pentru biciclete cu dublu sens de pe bulevardul Independentei prin centrul orasului până la Piata Petru Rares , ceea ce ar duce la păstrarea a cel putin jumătate din numărul locurilor de parcare existente in prezent in centrul istoric.
    De altfel, însuşi conceptul de „linie verde” care, pe lângă mijloace de transport ecologic, inseamnă si implementarea unor măsuri de separare a căii de rulare a mijloacelor de transport public în scopul creșterii vitezei de deplasare și diminuării duratei călătoriei, ar impune aceste schimbări de traseu.