Lucrările pe râul Dipșa, gata în proporție de 90 la sută

Directorul general al Administraţiei Naţionale ,,Apele Române”, Victor Sandu, a inspectat, luni, 4 noiembrie, obiectivul de investiții „Refacerea capacităţii de tranzitare a viiturilor pe râul Dipşa la Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud”. Investiția este una în valoare de 22,5 milioane de lei, iar autoritățile locale din zonă spun că la finalul acesteia, fermierii vor putea răsufla ușurați în privința ploilor de primăvară.

O asemenea lucrare s-a mai făcut acum 40 de ani”, a spus primarul comunei Lechința, Romeo Florian, care a mai completat că aceasta este una dintre cele mai importante lucrări hidrotehnice din zona de câmpie a județului Bistrița-Năsăud.

Lucrarea hidrotehnică este finanțată din fonduri provenite de la bugetul de stat, printr-o hotărâre de Guvern privind suplimentarea bugetului Ministerului Apelor și Pădurilor din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pentru realizarea în regim de urgență a unor lucrări de investiții de prevenire și înlăturare a efectelor calamităților naturale produse de inundații în perioada februarie – mai 2019.

Investiția prevede recalibrarea albiei pe o lungime de 8 km, precum și consolidarea malului tot pe o distanță de 8 km. De asemenea, sunt prevăzute 11 praguri de fund, dar și o stație hidrometrică.

Potrivit Administraţiei Naţionale ,,Apele Române”, lucrările sunt realizate deja în proporție de 90%. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2019.

FOTO: Apele Române

One comment

  1. Mereti la dracu ca ne omorati pestii !