Magazinele Penny din toată țara au fost controlate de comisarii Protecției Consumatorilor; s-au aplicat peste 300 de amenzi

Peste 250 de magazine ale lanțului de supermarketuri Penny au fost verificate, în ultima săptămână, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), fiind aplicate amenzi în valoare totală de 3,5 milioane de lei. 

Într-un comunicat de presă, ANPC precizează că a verificat 256 din cele 306 magazine pe care compania Rewe România SA le administrează în țara noastră.

Alte sancțiuni, aceleași abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicații și alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi. Strig eu în numele consumatorilor: RESPECTAȚI-NE!”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Potrivit ANPC, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 333 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei
  • 110 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de peste 100.000 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 29 de unități
  • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 6 magazine, din județele Bacău (4 unități), Prahova (o unitate), Giurgiu (o unitate).

Neregulile constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor, s-au referit la:

  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
  • comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice
  • comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă)
  • comercializarea unor ouă sparte, în cofraj
  • depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment
  • utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf
  • utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
  • folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
  • deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.)
  • comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
  • nerespectarea regimului promoțiilor (nu se menționează perioada în care se derulează promoția, nu există la vânzare produsul de referință pentru pachetele multi pack)
  • folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorate
  • nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
  • neafișarea ingredientelor cu potential allergen al produselor care se vindeau vrac
  • lipsa afișării prețului unor produse, la raft
  • existența unor neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft.

ACTUALIZARE

Și magazinele lanțului de supermarketuri Penny din județul Bistrița-Năsăud au fost verificate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, ca parte a tematicii naționale de control.

Pentru neregulile constatate, comisarii bistrițeni au aplicat celor 5 magazine care activează pe raza județului următoarele sancțiuni:

– amenzi contravenționale în valoare totală de 135.000 lei

– oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare neconforme în valoare de peste 2.000 lei.

Abaterile de la prevederile legii, întâlnite de comisari, au fost:

– comercializarea unor fructe și legume depreciate calitativ sau la care nu erau corelate informațiile privind țara de proveniență

– comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat si depreciate calitativ

– comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate

– comercializarea unor produse nealimentare fără a avea informațiile traduse în limba română pe etichetă

– existența unor neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft.