Mai știți BRADUL din fața Consiliului Județean? L-au tăiat și pe ăla! 600.000 de lei costă modernizarea „prin tăiere” a spațiilor verzi din jurul Palatului Administrativ + montarea unui LIFT inutil!

Consiliul Județean derulează un amplu proiect de modernizare a spațiilor verzi. Practic, s-au tăiat toți copacii din jurul instituției, gardul viu a dispărut iar spațiul verde a fost redus considerabil. Operațiunea de tăiere a arborilor a avut loc în luna decembrie și a fost contestată de ecologiștii din municipiu. Primăria Bistrița a constatat că NU există autorizație pentru aceste tăieri și a aplicat amenzi.

Au tăiat BRADUL din fața Consiliului Județean!

Bradul din fața instituției a fost tăiat de urgență, în urmă cu câteva zile. Arborele avea aproximativ 30 de ani. Tufele de trandafiri au dispărut și în fața instituției vor fi amplasate băncuțe pentru cetățenii care așteaptă pe holurile instituției! Acesta este planul , dar NU au luat în considerare un aspect vital: căldura din timpul verii… Fără nicun arbore care să asigure umbra, proiectul va eșua iar băncuțele vor fi goale…

Piața Petru Rareș a fost BETONATĂ!

În urma reconfigurării piațetei, s-a amplasat statuia domnitorului Petru Rareș. Zona reprezintă un kitsch autentic, cu un amestec de elemente de plastic și bronz și fără să reprezinte un tot unitar.

 

Au RAS vegetația ca să amplaseze băncuțe pentru cetățeni! Au uitat esențialul: NU există zone de umbră!

Același lucru se va întâmpla și în zona Serviciului de Pașapoarte: vegetația a dispărut în totalitate și la acestă oră NU există zone de umbră pentru cetățenii care așteaptă eliberarea documentelor. De asemenea, a dispărut gardul viu, terenul a fost săpat și s-a plantat sămânță de iarbă.

Au TĂIAT toți copacii de pe 1 Decembrie!

După tăierea arborilor de pe strada 1 Decembrie, funcționarii instituției vor avea de îndurat căldura de pe timpul verii, praful și zgomotul, deoarece aliniamentul de arbori asigura confort, din acest punct de vedere.

600.000 de lei costă modernizarea spațiului verde + amplasarea unui LIFT inutil!

Proiectul de modernizare a fost câștigat de firma Amicii Building, care va încasa 600.000 de lei pentru aceste lucrări. În cadrul acestui proiect se va monta un lift exterior, care va fi amplasat în zona din spate a instituției.

Spațiul verde din spatele Palatului Administrativ a fost redus și s-au realizat alei prin montarea unor dale de beton și se dorește amenajarea unui părculeț modern.

 

2 comments

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Barbari marunti fara minte si simt al esteticului. Niste dobitoci care nu tin la sanatatea urbana .

  2. In Piata Petru Rares trebuie facuta ordine. Aici kitchiul e la el acasă. Într-un unghi al pieței, pe locul in care pana in anul 2009 era amplasat bustul lui Petru Rares, apare controversatul monument sub formă de sula , cel pe care bistritenii l-au asociat in sintagma “Sula si Prefectura”. Apoi in fantana arteziana din fata prefecturii a fost montata in anul 2016 o monstruozitate cromatica numita “floarea de crin”. In alt colt este (era) troita revolutiei din 1989. Culmea este ca tocmai troita care este singurul monument ce are legatura cu istoria locului, prin evenimente din decembrie 1989 de la Bistrita, a fost mutata total aiurea in cimitirul de pe strada Tarpiului, starnind reactia de indignare din partea bistritenilor. Ei solicita ca troita sa fie adusa inapoi, dat fiind faptul ca Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe in care peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială au protestat în decembrie 89. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, deoarece demonstratia din fata sediului judetenei PCR a inceput la ora 9 dimineata, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Daca s-ar pune problema schimbarii numelui pietei Petru Rares din Bistrita, aceasta ar trebui sa se numeasca Piata Revolutiei. Pe de alta parte, in perioada comunista Ceaușescu a ridicat blocul inghesuit in coasta Bisericii de la Coroana, pentru ca nu suporta sa vadă biserica de la balconul sediului PCR, iar troita este cel mai semn un semn ca revolutia a biruit biruit cu ajutorul crucii. Prin urmare, troita are are mai multe semnificatii si ea trebuie adusa cat mai repede inapoi in fata prefecturii, acolo unde s-au petrecut evenimentele legate de revolutia anticomunista la Bistrita.
    In sfarsit, anul trecut a aparut din nou statuia de bronz a lui Petru Rares , de data asta plasata ca nuca in perete in fata prefecturii, langa floarea rosie de plastic, dand pietei un aspect execrabil de bazar oriental. Niciunul dintre aceste monumente nu sunt în armonie unul cu celălalt, iar imaginea de ansamblu, este distonantă inclusiv în raport cu clădirile din jur. De aceea trebuie facuta ordine, in sensul mutarii munumentului eroilor din piata Petru Rares, in Cimitirul Eroilor acolo unde isi dorm somnul de veci eroii neamului , iar in locul lui sa fie mutata statuia domnitorului moldovean, care da si numele pietei. De asemenea si “Floarea rosie de crin” ar trebui mutara pe strada Crinilor langa blocurile colorate in mov dupa gusturile primarului Cretu. Evident in acest an cand se implinesc 30 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989 , TROITA trebuie adusa la locul sau din fata prefecturii fiind singurul monument ce are legatura cu istoria locului.