Managerul SJU Bistrița anunță că banii încasaţi din testările pentru COVID-19 vor fi folosiţi pentru majorarea alocației de hrană a pacienţilor spitalizați

Spitalul Județean de Urgență Bistrița va majora alocația de hrană pentru pacienții internați în unitatea medicală, a anunțat managerul Gabriel Lazany. Acesta a completat că decizia a fost luată după ce au fost identificate fondurile necesare pentru a susține o astfel de măsură.

Astfel, potrivit conducerii SJU Bistrița, începând cu data de 10 mai, alocația de hrană a pacienților spitalizați va fi de 20 de lei/zi.

”Am identificat fondurile necesare pentru majorarea alocației de hrană la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Astăzi, Consiliul de Administrație a avizat favorabil propunerea mea de majorare a alocației de hrană, la 20 de lei, începând cu data de 10 Mai. Fondurile necesare pentru majorarea alocației de hrană în anul 2021 provin din veniturile obținute de spital pe testările PCR, realizate la cerere, contra cost”, a anunțat Gabriel Lazany, prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare.

Reamintim că alocația de hrană pentru pacienții spitalizați a fost majorată recent, de la 10 lei/zi la 11 lei/zi. La SJU Bistrița, diferența până la suma de 20 de lei va fi suportată din bugetul unității medicale, mai exact din banii încasați din testările pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus.