Marius Bălan: ”După conferința de presă, prefectul județului Bistrița-Năsăud m-a invitat la o întrevedere pe tema Colibița!”

 

După ce a declarat, într-o conferință de presă din data de 26 martie, că Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud ar fi răspuns negativ unor solicitări din partea a trei asociații de a participa la discuții pe marginea subiectului care a stârnit controverse – Colibița (așa cum Ziar de Bistrița a arătat AICI), reprezentantul Asociației Bistrița Civică, Marius Bălan, revine cu precizări. 

”În urma conferinței de presă, mă văd nevoit să aduc la cunoștință faptul că am fost invitat personal, în data de 27 martie, la o întrevedere cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț. Timp de o oră am stat la o discuție în cabinetul dânsului pe subiectul Colibița, privind starea mediului de la acumularea hidrotehnică  a barajului. Am avut și niște propuneri concrete și soluții pe care domnul prefect le-a notat și le-a ascultat cu vădit interes, dându-mi speranța că se va încerca implementarea lor”, a declarat Marius Bălan, membru fondator al Asociației Bistrița Civică, una dintre asociațiile care au solicitat o întrevedere cu prefectul județului.

Potrivit sursei citate, comisia de la Colibița ar fi verificat mai multe locații din zona Colibița. ”Am aflat cu această ocazie că cei din comisia Colibița au verificat cu mult mai multe locații decât cele șapte pomenite în presa locală și am văzut un dosar cu zeci de procese verbale (înștiințări) semnate la față locului de către cei care erau prezenți la proprietățile lor. Am insistat mult că aceste verificări să fie continuate odată cu sosirea anotimpului cald, când, cu siguranță, mai mulți proprietari se vor află în stațiune. Am insistat  să se discute cu fiecare proprietar de imobil, nu din dorința de a fi sancționați ci mai degrabă de a-i convinge și obliga, după caz, să aibă un contract  de prestări servicii privind vidanjarea foselor septice și intrarea în legalitate. Administrația, înainte de a împărți amenzi, are obligația de a oferi la schimb un cadru legal, tehnic de a oferi posibilitatea racordării cetățenilor la serv. de APĂ + CANAL așa cum stă bine unei așezări civilizate de sec XXI”, mai completează Marius Bălan.

Marius Bălan i-a mai cerut prefectului să înființeze un laborator fix de verificare a calității apei din lac cu probe zilnice luate cel puțin odată. ”Mi s-a dat dreptate și aici. Am cerut prioritate zero pentru alocarea banilor necesari începerii studiului de proiectare pentru aducțiunea instalațiilor”, a spus Bălan.

Ecologistul a completat că susține ideea Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud de a înființa o comisie cu statut permanent de supraveghere și rezolvare a stării mediului  pe întreg județul Bistrița-Năsăud, venind chiar cu o propunere. ”Am propus ca, din această comisie, să fie acceptată o propunere a unui iubitor al naturii chiar specialist din societatea civilă. Prefectul nu a refuzat această propunere”, a mai adăugat Marius Bălan. .

În încheierea întâlnirii cu prefectul Ovidiu Victor Frenț, ecologistul Marius Bălan a dat asigurări instituției județene că societatea civilă militează doar pentru interesul colectiv și vrea doar un mediu sănătos.