Marșul pentru viață, pe 23 martie la Bistrița

Pe tot parcursul lunii martie, în numeroase orașe din România se desfășoară Luna pentru viață, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2019, eveniment organizat sâmbătă, 23 martie 2019.

Municipiul Bistrița se înscrie și în acest an pe lista orașelor în care se va organiza acest marș. Va fi pentru cea de-a șasea oară în care ”Marșul pentru viață” se va desfășura și în Bistrița.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, Dătătorul de Viaţă, ne vom aduna şi în acest an să dăm mărturie vie despre importanţa şi sensul creştin al vieţii umane. Considerăm că Marşul pentru viaţă este un marş al mărturiei și al solidarităţii noastre! 
Astfel, vă invităm să participați la Marșul pentru viață „Unic din prima secundă”, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, ora 13:00 în Piața Unirii nr. 9, curtea Protopopiatului Ortodox din Bistrița” spune preotul Tudor Mudure.

Așadar, tineri, părinti, copii și adulți, sunteți îndemnați să participați în număr cât mai mare la ”Marșul pentru viață”, pentru a promova cel mai mare dar oferit omului:  VIAȚA!

Prin organizarea acestui eveniment se dorește transmiterea în societate a unui mesaj pro-viață și pro-familie, de conștientizare a opiniei publice asupra faptului că viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu.

În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974, iar în România a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în anul 2008.