Marșul pentru viață, pe 24 martie, la Bistrița. Ce noutate va aduce ediția cu numărul V?

Pe tot parcursul lunii martie, în numeroase orașe din România și Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2018, eveniment organizat sâmbătă, 24 martie 2018.

Municipiul Bistrița se înscrie și în acest an pe lista orașelor în care se va organiza acest marș. Va fi pentru cea de-a cincea oară în care ”Marșul pentru viață” se va desfășura și în Bistrița.

Pr. dr. Marius Pintican – președintele Asociației Filantropia Ortodoxă filiala Bistrița-Năsăud, care se numără printre organizatori, a precizat că ”potrivit învățăturii creștine, viața este cel mai mare dar al lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei persoane (ființe) nevinovate care nu se poate apăra. Literatura medicală a dovedit faptul că omul este viu din momentul concepției, adică din secunda în care prima celulă a trupului uman se formează, acea celulă poartă în sine demnitatea umană și dreptul inalienabil la viață. Pentru a oferi o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, organizăm și anul acesta Marșul pentru viață, care se află la a cincea ediție în municipiul Bistrița”.

În plus, ediția din acest aduce și o noutate. ”O noutate și o bucurie pentru noi, ca organizatori, este că acum ni se alătură toate confesiunile din orașul nostru, conștinetizând faptul că toti suntem responsabili pentru viață” a mai adăugat pr. Marius Pintican.

Tema Marșului pentru viață 2018 este pusă sub genericul ”O lume pentru viață!” și la Bistrița se va desfășura astfel: întâlnire în Curtea Protopopiatului Ortodox Bistrița, sâmbătă 24 martie, la ora 16:00, după care se va pleca pe traseul: Pietonalul Liviu Rebreanu, Strada Gheorghe Șincai, Bulevardul Independenței, până la Biserica Sfânta Ana de la Big, unde va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru toți pruncii nenăscuți.

Asadar, tineri, parinti, copii si adulti, sunteți îndemnați să participați în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, pentru a promova cel mai mare dar oferit omului: VIAȚA!

În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974, iar în România a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în anul 2008.